Odată începută, “invazia” radio-lectronică s-a derulat apoi indiferentă la asigurările date de vecini. Iar după ora 19:00 a intrat într-o nouă etapă. Atunci, iadul s-a coborât peste radarele care au început să arate că spaţiul nostru aerian ar fi atacat în mod real: de fapt era atacul unor fantome electronice care ţineau însă locul avioanelor reale. După acea oră, ţintele care până atunci nu depăşiseră graniţa maghiară au pătruns în spaţiul nostru aerian, iar la Timişoara au intrat peste 20 de kilometri. Budiaci îşi aminteşte că, pus în faţa acestei situaţii fără precedent, gen. Negoşanu a exclamat: “ĺştia intră la noi! Ce mama dracului facem?”. În tensiunea acelor momente, răspunsul echipei de luptă a fost dur şi fără echivoc: “Tragem în ei futu-le rasa în cur”. Decizia a fost dusă la îndeplinire de artileria antiaeriană, care a ridicat un baraj de foc în calea presupuselor ţinte aeriene. Pagubă în ciuperci! De parcă nu s-ar fi întâmplat absolut nimic, radarele au arătat că “agresorii” şi-au continuat zborul spre inima ţării. Singura “victimă”, identificată ceva mai târziu, a fost un balon meteorologic de care era atârnat un reflector poliedric. Ulterior s-a spus că un asemenea obiect ar fi putut induce radarele în eroare, creând un semnal electronic similar unei ţinte aeriene reale. De altfel, resturile acelui balon sunt unele dintre puţinele probe materiale legate de războiul radio-electronic. Scăpate ca prin minune de focul susţinut al artileriei antiaeriene, ţintele de pe ecranele radar şi-au continuat drumul, separate în grupuri compacte.

Unele dintre ele au pornit spre Târgu-Mureş. Acolo au dispărut de pe ecrane, de parcă ar fi aterizat undeva, într-o zonă apropiată de una dintre fostele case de vânătoare ale lui Ceauşescu. Altele, chiar dacă artileria antiaeriană a deschis focul asupra lor, şi-au continuat zborul nestingherite. Unele au pornit