Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GRECIA a finalizat RECAPITALIZAREA MARILOR BĂNCI. Costul operaţiunii s-a ridicat la 18 miliarde de euro

Publicat in Gandul, marți 29 mai 2012 ·

Astfel, National Bank of Greece, care deţine în România Banca Românească, a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a încasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obţinut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro.

Injecţia a fost efectuată prin obligaţiuni emise de Fondul European de Stabilitate Financiară şi a consolidat rezervele de capital aproape epuizate ale National Bank of Greece, Alpha Bank, EFG Eurobank Ergasias şi Piraeus Bank.

"Recapitalizarea punte a celor mai mari patru bănci greceşti a fost finalizată prin transferul de fonduri de 18 miliarde euro de la Fondul Elen de Stabilitate Financiară. Injecţia de capital reface rata de adecvare a capitalului a acestor bănci şi le asigură accesul la lichidităţi de la Banca Centrală Europeană şi Eurositem. Băncile dispun acum de suficiente resurse financiare pentru a sprijini economia reală", se arată într-un comunicat transmis luni seara de ministerul elen al Finanţelor.

Comunicatul confirmă informaţiile apărute luni pe surse în presă privind finalizarea recapitalizării băncilor greceşti.

Fondul Elen de Stabilitate Financiară a fost înfiinţat în Grecia pentru a distribui către bănci fondurile destinate recapitalizării, primite de la UE în cadrul acordului de finanţare externă.

Surse guvernamentale au declarat pentru Reuters că statul elen ar putea trage 3 miliarde euro din fondurile rămase neaccesate în cadrul primului program de finanţare externă, derulat din mai 2011 până în martie 2012, pentru a acoperi cheltuielile bugetare, dacă încercările de revigorare a colectării de venituri ar eşua.

O altă sursă guvernamentală de la Atena a afirmat săptămâna trecută că veniturile la bugetul de stat afişează în luna mai o scădere de peste 10% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut. Mai mulţi oficiali greci au avertizat anterior că

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 47 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

News.ro acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 33 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°