Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ţinută de noapte suscită şi incită mintea bărbatului?

Publicat in Adevarul, joi 29 august 2013 ·

Femeile risipesc timp şi bani la raioanele de lenjerie intimă pentru a aprinde focul din dormitor, dar se pare că eforturile sunt inutile de vreme ce un studiu arată că bărbaţii îşi doresc cu totul altceva de la partenerele lor de viaţă.

Numeroase cercetări au concluzionat: bărbaţii sunt orientaţi către concret, femeile se înţeleg mai bine cu partea abstractă a lucrurilor. Ei sunt impulsivi, ele sunt analitice sau, cu alte cuvinte, femeilor le place să despice firul în patru. Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile – de pe Venus. Diferenţele merg până într-acolo încât şi subiectul lenjeriei intime este interpretat diferit de sexe.

Potrivit unui sondaj realizat de Ergoflex, unul dintre producătorii de saltele din Marea Britanie, bărbaţii preferă femeile care poartă pijamale în detrimentul lenjerie intime. Astfel, 37% din participanţii la studiu au declarat că cea mai sexy piesă vestimentară pe care partenerele lor o pot îmbrăca, pe timpul nopţii, este clasica pereche de pijamale.

Motivul din spatele acestei opţiuni este reprezentat de aerul copilăros şi degajat pe care femeile îl adoptă, de regulă, într-o astfel de ţinută, relatează publicaţia „Daily Mail“.

Chiar dacă nu se află în fruntea clasamentului, lenjeria sexy pare să fie a doua opţiune pe care bărbaţii o au în minte atunci când devin regizorii propriului film de amor.

Desigur, nici cămaşa de noapte (27%) şi nici articolele din garderoba masculină (22%) nu au fost exluse din topul preferinţelor împărtăşite de bărbaţi. Cei mai dezinvolţi dintre subiecţii implicaţi în cercetare (16%) au recunoscut că şi costumul Evei reprezintă o variantă acceptabilă.

Femeile, pe de altă parte, refuză să-şi vadă partenerii îmbrăcaţi în pijamale şi susţin că boxerii reprezintă, de departe, cea mai senzuală ţinută pe care bărbaţii ar putea îmbrăca-o în dormitor.

Rezultatele acestui studiu au f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 27 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 57 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 27 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°