Spaniolul a trecut în finală de sârbul Novak Djokovici.
Rafael Nadal a câştigat pentru prima dată turneul de Mare Slem US Open, după ce l-a invins în finală pe Novak Djokovici, scor 6-4, 5-7, 6-4, 6-2.
În setul al doilea, la scorul 4-4 meciul a fost suspendat din cauza unei furtuni care s-a abătut asupra arenei "Arthur Ashe".
În urma acestui succes, Nadal s-a ales cu 1.7 milioane de dolari în timp ce Djokovici a primit numai... 850.000 de dolari.
"Este mai mult decât aş fi putut visa", a spus Nadal imediat după ce s-a încheiat finala. De partea cealaltă, Djokovici a avut numai cuvinte de laudă la adresa spaniolului. "Este cel mai bun jucător din lume în acest moment şi merită acest titlu", a afirmat sârbul.
În acest an, Rafael Nadal şi-a mai trecut în vitrină alte două trofee de Mare Şlem: Roland Garros şi Wimbledon. La Australian Open s-a impus elveţianul Roger Federer.
Rafael Nadal este abia al treilea spaniol care câştigă la US Open. Manuel Orantes, în 1975, şi Manuel Santana, în 1965, au mai reuşit această performanţă.
Pentrul Nadal, trofeul de la Flushing Meadows este al noulea de Mare Şlem din carieră. El a mai câştigat de cinci ori Roland Garros-ul (2005-2008, 2010), de două ori Wimbledon-ul (2008, 2010) şi s-a mai impus o dată la Australian Open (2009)
La US Open, Nadal a fost aproape de a bate un record ce datează din 1960. Atunci, Neale Fraser a câştigat turneul fără să piardă vreun set. Din păcate pentru spaniol, Djokovici a fost cel care i-a furat în set în chiar fibnala de azi-noapte.
La 24 de ani, Nadal devine al patrulea jucător din era Open (din 1968) - şi cel mai tânăr - care câştigă cele patru turnee de Grand Slam, după Rod Laver, Andre Agassi şi Roger Federer. Din cei patru, doar australianul Laver a câştigat cele patru turnee în acelaşi an.
De asemenea, Nadal este a