Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falcao simte că poate reuşi ceva unic la Bucureşti: "Ar fi istoric să câştig două trofee la rând cu echipe diferite"

Publicat in Pro Sport, marți 8 mai 2012 ·

Atacantul columbian Radamel Falcao a declarat, marţi seară, că speră să intre în istorie şi să devină un jucător care reuşeşte să câştige de două ori consecutiv trofeul Ligii Europa, cu echipe diferite, acum cu Atletico Madrid, iar anul trecut cu FC Porto.

"Ca orice finală va fi un meci foarte greu. Ambele echipe vor dori să câştige, antrenorii se cunosc foarte bine, jucătorii la fel, din campionat şi cred că micile detalii vor face diferenţa. Cred că o să am puţine emoţii, e normal pentru că va fi ceva istoric să câştig două trofee consecutive cu două echipe diferite. Voi încerca să-mi păstrez calmul pentru ce am de făcut pe teren. Experienţa este foarte importantă, dar când eşti tânăr ai un altfel de apetit pentru astfel de meciuri. Echipa noastră este pregătită să-şi îndeplinească obiectivul. Este ceva special când dai un gol într-o finală, dar nu contează cine înscrie, ci să învingi", a declarat Falcao, la conferinţa de presă oficială de dinaintea finalei Ligii Europa, cu Athletic Bilbao, de pe Arena Naţională.

Falcao crede că echipa bască este foarte puternică şi nu depinde de un singur jucător.

La rândul său, Adrian Lopez a declarat că experienţa este extrem de importantă într-o astfel de finală: "Finalele sunt complicate. Va fi greu pentru ambele echipe şi vom încerca să ne facem jocul şi să câştigăm. Cred că este foarte clar că experienţa este foarte importantă când joci un meci ca acesta. Însă jucătorii cu experienţă ne vor ajuta pe noi să facem faţă unui astfel de meci. Trebuie să fim o echipă puternică pe parcursul celor 90 de minute. Trebuie să fim uniţi pentru a câştiga această finală. Suntem conştienţi de atacul distructiv al celor de la Bilbao, însă sper să fie o finală câştigată de Atletico Madrid. Sperăm să facem o treabă bună şi să ducem trofeul acasă. Visăm la asta".

Finala Ligii Europa, dint

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 49 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 26 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Netanyahu anunţă închiderea Al-Jazeera în statul evreu

News.ro acum o ora
Guvernul israelian a "decis în unanimitate" că postul qatarez Al-Jazeera va fi "închis în Israel", a anunţat premierul Benyamin Netanyahu într-un mesaj pe X, fără a da mai multe detalii despre măsurile luate. Ministrul israelian al Comunicaţiilor, S

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°