Prim-ministrul nu a fost zgârcit cu promisiunile electorale
Reprezentanţii locali, majoritatea PNL-işti, l-au primit cu braţele deschise pe şeful cel mare de la Guvern
Elevii şi părinţii din localitatea ilfoveană Gruiu tropăiau de frig, ieri, în curtea şcolii. Îl aşteptau pe primul-ministru. Şi-au pus uniforma nouă sau costumul de nuntă, după caz, au plantat crizanteme proaspete pe alee şi au arborat motto-ul şcolii, la intrare: „Noi vă oferim căldură şi cultură”. Cultură – poate, căldură – în nici un caz. „Vine ninsoarea!”, spunea o mămică îngheţată. Elevii dârdâiau şi ei, dar ce să facă? Doar o dată în viaţă au ocazia să-l vadă de aproape pe dl. Tăriceanu. În plus, primarul Ion Samoilă e PNL-ist, ca şi şeful lui, şi trebuie ascultat. În jurul orei nouă, s-a decis: toată lumea, în spate, la careu! „Haideţi, aliniaţi-vă! Mai în spate, aşa!”, dirija mulţimea zgribulită un reprezentant al şcolii. Pentru entertainment, preotul a oficiat slujba religioasă, ca să mai uite lumea de frig şi de burniţă. Stăteau toţi ca pinguinii, unii-n alţii. Autorităţile locale i-au adus la careu şi pe elevii din Lipia, ca să sporească rândurile.
A primit pâine şi sare şi a dat promisiuni electorale
Momentul de mare cinste, pentru care primarul şi-a atârnat tricolorul pe piept, iar doi elevi au dârdâit cu tava cu pâine şi sare pe braţe, a sosit. Premierul a descins din maşină, a gustat din pâine şi, simţind frigul la oase, a spus spiritual:”Să mergem! Sunteţi îmbrăcaţi subţire şi mi-e gândul la copiii, să nu răcească!”. „Domnul învăţător” Tăriceanu a fost întâmpinat cu aplauze şi a primit buchete de flori de la elevi special instruiţi pentru acel moment. „Este o zi de referinţă pentru comuna noastră – şi-a început discursul Gheorghe Ene, directorul şcolii, (...) Am reuşit să instalăm şi centrala termică!”, s-a lăudat acesta în faţa adunării încremenite