Tot vorbind despre gloriile (de mult) apuse ale muzicii tinere românești, s-o fi născut, firesc, întrebarea dacă ce-i dus... dus rămîne... Nu tocmai, veni imediat răspunsul, iată și (cîteva) dovezi. În toamna lui 2010, am difuzat concertul reunirii Experimental Q. Trupa a fost înfiinţată prin noiembrie 1971, din iniţiativa bateristului Dan Igreţiu. Ceilalţi componenţi iniţiali: Eugen Tunariu – orgă, Valentin Farcaş – chitară, Călin Coldea – bas. Imediat sînt cîştigate mai multe premii. Cu Nicolae Bucaciuc – bas şi Puiu Delioran – tobe discutăm despre prima formulă de forţă, care triumfă (cu flautistul Gheorghe Marcovici) pe toate scenele rock progresiv. Din păcate, membrii (în majoritate conservatorişti) sînt aruncaţi care pe unde de repartiţii. Vali Farcaş reînfiinţează în 1977 un al doilea grup zis Q2, orientat deopotrivă spre jazz rock, cu Ion Gherman (pian), Ionel Radosavliev (bas, vioară), Ioan Kovaci (percuţie) şi Vasile Bîrsan (baterie), cu toţii studenţi la muzică. Apoi iar se schimbă generaţia, dar bătăiosul lider Farcaş ţine aproape cu Torino Tudorache (tobe) – Marius Marchiş, dar şi Johnny Bota (bas) – Zoltan Majo (flaut) – Cornel Arion (sax). La Festivalul Club A din 1979, ei şi „aripa“ Modal Q cîştigă pentru Cluj premii importante, iar peste doi ani Premiul I pentru Interpretare! Mai apoi s-au răspîndit, în ţară şi străinătate. La „Stufstock“ 2006, prin intermediul lui Mircea Toma, Farcaş a revenit cu grupul german Havoc, departe de genul care i-a dat nume. Anul următor s-a întors şi cu un disc de chitară clasică, editat în România (în ’83 trebuie spus că a obţinut Premiul I la celebrul festival de chitară clasică de la Sinaia!). Cînd l-am filmat, acasă în Germania, în 2010, făcuse joncţiunea – prin emisiunea noastră – cu primul organist Experimental, Eugen Tunariu, din Canada. Atunci îmi spusese de reîntîlnirea cu basistul Nicky Bucaciuc – se „juc