Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va aplica din 2013 un PROIECT UE care va permite REDUCEREA PREŢULUI BILETELOR DE AVION

Publicat in Gandul, duminică 27 noiembrie 2011 ·

România şi Bulgaria vor avea din 2013 un spaţiu aerian comun, care nu va mai fi dictat de graniţele geografice, ceea ce va permite optimizarea rutelor şi reducerea preţului biletelor de avion, procesul fiind parte a unui proiect UE.

Uniunea Europeană a iniţiat în 2004 proiectul "Cer Unic European" (Single European Sky - SES) pentru a crea un spaţiu aerian integrat, prin stabilirea unor norme comune în statele membre.

SES presupune crearea unor "blocuri funcţionale de spaţiu aerian" proiectate dincolo de graniţele naţionale şi care au în vedere fluxurile de trafic. Noile criterii de configurare a spaţiului vor depinde de necesităţile tehnice şi operaţionale, şi nu de graniţele geografice.

Tot în 2004, România şi Bulgaria au decis să înfiinţeze un bloc aerian prin unirea celor două spaţii aeriene.

În perioada 2011-2012 se derulează faza de preimplementare şi planificarea amănunţită a procesului prin care se va realiza interoperabilitatea celor două spaţii aeriene.

În această fază o echipă formată din 68 de controlori de trafic, o parte dintre ei români, şi 30 de piloţi simulează condiţiile de trafic ale celor două state într-un scenariu care vizează transportul aerian în anul 2015.

Pentru realizarea simulărilor, Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA şi BULATSA, insituţia cu atribuţii similare din Bulgaria, au solicitat sprijinul organismului european pentru siguranţa navigaţiei aeriene - Eurocontrol.

După finalizarea acestei etape, în 2013 va începe implementare a proiectului.

"Proiectul vizează o mai bună împărţire a sectoarelor aeriene în beneficiul tuturor, al pasagerilor, al companiilor aeriene şi al tuturor jucătorilor din aviaţie", a declarat Alexandru Nazare, secretar de stat în Ministerul Transporturilor într-o conferinţă de pres

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 40 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 51 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 37 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°