Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alonso a câştigat duelul cu Massa

Publicat in GAZETA de SUD, marți 24 iulie 2007 ·

Campionul mondial en-titre s-a impus la capătul unui curse spectaculoase, presărate cu numeroase incidente.

După o luptă dură cu brazilianul Felipe Massa (Ferrari), pe care l-a depăşit cu cinci tururi înainte de final, pilotul spaniol al echipei McLaren-Mercedes, Fernando Alonso, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Europei, a zecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care s-a disputat la Nurburgring.

Alonso a câştigat al treilea Grand Prix în acest sezon şi al 18-lea în carieră. Spaniolul s-a apropiat la doar două puncte de liderul Lewis Hamilton în clasamentul general. Piloţii de la Ferrari, Felipe Massa şi Kimi Raikkonen, sunt la 11, respectiv 18 puncte în urma lui Hamilton.

Cursă plină de evenimente

Marele Premiu al Europei, a zecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, a fost marcat de o serie de evenimente spectaculoase.

La start, Ferrari a ocupat primele două locuri, Alonso a fost al treilea, iar Hamilton a ajuns de pe 10 pe 4. După doar două tururi a început o ploaie torenţială, iar Button, Sutil, Hamilton, Rosberg, Speed şi Liuzzi au ieşit în decor. Hamilton a avut noroc, fiind repus pe circuit cu ajutorul macaralei.

În turul patru, comisarii au neutralizat cursa, care s-a reluat după ce s-a oprit ploaia. Massa s-a instalat în fruntea plutonului, fiind urmat de Alonso, în timp ce Raikkonen a urcat repede trei poziţii de pe locul 6. În turul 34, Raikkonen a fost nevoit să abandoneze deoarece a rămas fără benzină!

Ploaia a reînceput în turul 52, piloţii au schimbat pneurile, iar în turul 54 Alonso l-a atacat pe Massa, însă brazilianul s-a apărat bine. Un tur mai târziu, cei doi piloţi s-au duelat din nou, monoposturile lor s-au atins, iar Alonso a reuşit să treacă în frunte. Campionul mondial en-titre a trecut primul linia de sosire, fiind urmat de Massa, în timp ce Webber a terminat pe 3, după un duel pa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 51 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Ministrul Muncii: ”Românii să nu accepte să lucreze fără toate veniturile declarate. Un compromis şi cu privire la pensia ta”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, face un apel la lucrătorii români, cărora le recomandă să nu accepte că muncească fără ca toate veniturile lor să fie declarate şi taxate, ea explicând că cei care acceptă acest compromis acceptă şi că vor av

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°