„Adevărul“ încheie azi, cu ciuma bubonică, serialul dedicat pandemiilor care au lovit omenirea. Căruţe pline cu cadavre, regiuni întinse ţinute în carantină şi regi alături de ţărani care se roagă la Dumnezeu pentru îndurare. Acesta era tabloul în vremea ciumei. Considerată prima pandemie adevărată, ciuma bubonică, supranumită „Moartea Neagră”, a nimicit jumătate din populaţia Europei în secolul al XIV-lea.

Boala a modificat structura claselor sociale, politica statelor medievale şi economia acestora. De asemenea, pandemia şi-a pus amprenta asupra artei şi literaturii, pictori, sculptori şi scriitori fiind puternic influenţaţi de evenimentele tragice.

Părinţii fugeau de copii

În introducerea „Decameronului“, Giovanni Boccaccio surprinde teama care a cuprins lumea afectată de ciumă. Italianul spunea că tragedia este o urmare a mâniei lui Dumnezeu şi, din cauza numărului exterm de mare de decese, „un om mort nu valora mai mult decât valorează azi o capră moartă“.

De asemenea, mărturiile scriitorilor medievali ne arată că febra cauzată de ciumă ducea la delir, iar bolnavii se plimbau, nebuni, pe străzi, strigând după ajutor.

Odată ce primele simptome începeau să apară, persoanele erau percepute ca nişte bombe cu ceas, gata să explodeze oricând. Astfel, de frică să nu se îmbolnăvească, oamenii nu ieşeau din casă, soţii îşi abandonau soţiile, iar părinţii fugeau de copiii lor bolnavi.

În ciuda încercărilor disperate de a se proteja, pandemia a făcut 25 de milioane de victime numai în secolul al XIV-lea.

Antropologii au găsit, în Biserica „Sfânta Maria“, din satul britanic Ashwell, o piatră-testament din anul 1349. Din gravură, una dintre puţinele atestări ale bolii din acea perioadă, se mai puteau citi cuvintele: „Necăjit, teribil şi distructiv an [...] fragmente umane rămân izola