Maniera în care Germania va dori să modeleze evoluţiile din UE în plan politic şi economic devine o întrebare extrem de importantă şi din perspectiva României.
Triumful electoral al Angelei Merkel era, de fapt, aşteptat de toată lumea.Nu e surprinzătoare nici măcar dimensiunea acestuia. Toate sondajele de opinie preelectorale creditau CDU/CSU cu un scor în jur de 40 de procente. Este în bună măsură o victorie personală a actualului cancelar care, în cazul unor alegeri directe, ar fi câştigat cu uşurinţă din primul tur, cu un sprijin care transcende liniile simpatiilor tradiţionale de partid. Cu toate acestea, The Economist vorbeşte de o victorie dulce-amară, pentru că Angela Merkel trebuie să găsească un partener de guvernare, în condiţiile în care cel actual, liberalii germani, nu au intrat în parlament, iar SPD pare destul de reticent să accepte din nou, ca în 2005, o formulă de mare coaliţie (deşi majoritatea observatorilor sunt de părere că până la urmă vor fi nevoiţi să o facă).
Toate acestea ne fac să uităm că Germania rămâne totuşi o ţară cu o stângă extrem de puternică, în care procentele adunate ale SPD (26%), verzilor şi foştilor comunişti, Die Linke, care împreună au obţinut 17 procente, le egalează pe cele obţinute de CDU/CSU. E drept, e o stângă neuniformă, cu un SPD moderat, în timp ce verzii şi Die Linke sunt adepţii unor poziţii adesea extreme, pregnant anticapitaliste şi antiamericane. Faptul că ultimele două partide au pierdut capital electoral faţă de ultimele două alegeri e mai degrabă o chestiune de conjunctură, un rezultat al faptului că poziţiile publice şi politicile adoptate de Angela Merkel au ocupat parţial, de o manieră moderată, acest teritoriu în domenii precum energia nucleară şi politica externă.
Germania are o pondere de 20 de procente în PIB-ul Uniunii Europene şi este responsabilă pentru
