Triumful lui Cristian Mungiu de la Cannes este un succes personal fantastic, ce trebuie apreciat si laudat. Dincolo de invidia unor colegi de breasla, dincolo de mediatizarea exceptionala la care s-a expus si dincolo de faptul ca, macar pentru o zi, politica a fost inlocuita in paginile ziarelor de cultura, momentul trebuie retinut. In acelasi timp insa, el ne aduce aminte de modul in care romanii se raporteaza la succes si la performanta (indiferent daca aceasta este economica, politica sau culturala). Or, din aceasta perspectiva, ne amintim cat de "exceptional" este un asemenea succes in raport cu restul, cu media, cu normalitatea. Romania s-a obisnuit, nu doar in ultimii ani, sa isi concentreze resursele de motivatie si apreciere in special catre varfuri, catre personajele care ies din peisaj. Catre exceptiile care confirma regula.
Care este insa regula? Din pacate, regula in Romania a ramas aceea ca sistemul este unul care distruge performanta, care o penalizeaza si care doreste sa promoveze mediocritatea la nivelul maselor si la nivelul de mijloc. Sistemul ii recompenseaza doar pe cei de la varful sau, fie si doar pentru ca nu ii poate ignora (din cauza performantelor lor). In consecinta, avem rezultate importante, dar nu avem un sistem suficient de capabil sa difuzeze acele rezultate in forma unei obisnuinte pentru mase. Si putem sa deschidem aici o lunga lista de exemple. Avem un regizor care a castigat marele premiu la Cannes, dar el lucreaza intr-o tara fara o industrie cinematografica reala. Avem olimpici in educatie, dar sistemul de educatie este slabit si produce generatii de tineri tot mai slab pregatiti. Avem campioni la diverse sporturi (gimnastica, handbal, chiar si fotbal), dar nu avem sali de sport si stadioane. Din pacate, enumerarea ajunge usor si la politica. Avem proiecte megalomanice in Bucuresti, dar probleme de baza, precum canaliza