Aş putea, foarte bine, să fac pe deşteptul şi să zic: v-am spus eu? Am spus-o / scris-o - încă din 17 aprilie când, într-un comentariu, evocam posibilitatea ca independenţa lui Oprescu să fi fost ticluită în laboratorul electoral al PSD-ului, în ideea de a se cumula voturile tânăr-liberale ale lui Diaconescu cu cele matur-conservatoare ale lui Oprescu pentru a da, în turul 2, un avantaj net pentru cel care rămâne în cursă.

N-am să susţin, însă, aşa ceva. Părerea că n-a fost o lucrătură mi-o întăreşte tocmai atmosfera solemn - stânjenită de la sediul PSD-ului în momentul anunţării rezultatului şi declaraţia rabinică a lui Geoană care a salutat victoria „candidatului independent de stânga”. În fond, o încercare stângace de a mai drege busuiocul unei situaţii extrem de stânjenitoare. Cea în care se află după decizia nefericită (oare?) de a tranşa disputa Oprescu - Vanghelie prin scoaterea din joben a lui Cristian Diaconescu. Ceea ce mă intrigă cel mai mult în acest moment este următorul lucru: ar fi câştigat Oprescu dacă PSD-ul l-ar fi mandatat să-l reprezinte? Ceva - nu ştiu exact ce - mă face să cred că nu. Oprescu - PSD n-ar fi reuşit ceea ce a reuşit Oprescu -Independent.

Ar fi fost nevoit să poarte povara unei imagini niciodată suficientă pentru a împinge candidatul acestui partid în fruntea administraţiei municipale. Încă din '92, acest partid (cu diferitele nume pe care le-a purtat) s-a chinuit să izbândească. N-a reuşit nici cu revoluţionarul Cazimir Ionescu - înfrânt de anonimul Halaicu, nici cu campionul Ilie Năstase - învins la puncte de ţărănisto-sindicalistul Ciorbea şi nici cu doctorul Oprescu, stopat de două ori de impetuosul Băsescu şi de insignifiantul Lis. Era să-l uit pe însuşi Marian Vanghelie, surclasat de Videanu.

Victoria de duminică seară e a unui spirit, nu a unui om. Oprescu n-a fost nici de data asta, nici mai bun şi nici mai