Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Andrei Popa, primul pe judeţ la matematică

Publicat in Adevarul, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Adoră matematica, engleza, istoria, româna, desenul, învaţă pe rupte, joacă fotbal şi vrea să devină arhitect pentru a putea schimba faţa cartierelor „Doi moldoveni“ şi „5 Călăraşi“.

Iubeşte matematica şi a învăţat foarte mult pentru a ajunge la performanţe notabile. Pentru a fi cel mai bun, tânărul a studiat intens, însă, a avut şi un ajutor important, tatăl său. „Ce-i drept, tatăl meu este as la matematică şi mă învăţa şi pe mine şi lucram împreună, de multe ori, cred că de aici şi pasiunea mea pentru matematică“, rememorează el. Pentru că este clasa a- VIII-a, Andrei vrea să înveţe şi mai mult pentru a putea fi admis cu brio la liceu la secţia matematică-informatică.

„Acum că se apropie examenele, acord mai mult timp învăţatului. Cam două ore pe zi dimineaţa şi încă două ore seara, timp în care îmi fac temele şi, în plus, alte exerciţii“, spune el. Pentru olimpiade a mai făcut şi pregătiri cu profesoara de matematică, Gabriela Ruse. „Pentru olimpiada naţională am făcut ore suplimentare de pregătire care mi-au prins foarte bine“, spune acesta.

Pasionat de studiu

Datorită eforturilor depuse, tânărul a reuşit să devină cel mai bun elev din judeţ la matematică, participă la toate competiţiile de acest gen, dar şi la istorie, engleză şi la limba română, unde a obţinut zeci de diplome. La Concursul Euclid, tânărul a câştigat două medalii de argint şi mai multe menţiuni. A participat la două Olimpiade Naţionale, iar la Concursul „Ion Barbu Dan Barbilian“ a obţinut Medalia de Bronz. Iubeşte sportul, de aceea joacă fotbal la şcoală sau cu prietenii în timpul liber. „Pentru a mă menţine în formă, joc fotbal şi ador să fac mişcare atât la şcoală cât şi în timpul liber“, spune Andrei.

Arhitectura

Îi place să deseneze şi face diverse schiţe cu vile, case şi clădiri impunătoare. Încă de la vârsta de 5 ani a început să adore desenul, reuş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°