Nu e prima oara cand o spun: etichetele, denumirile de partide, auto-identificarile ideologice din lumea post-comunista sunt adeseori extrem de inselatoare, ascund mai mult decat dezvaluie. Impostura, mastile, falsele epifanii, dublul limbaj, abjurarile sanctimonioase si complicitatile inavuabile au marcat puternic aceste ultime doua decenii (intr-un mod pe cat de derutant, pe atat de nociv).
Recenta intalnire au sommet de la Iasi, induiosatoarele imbratisari politice la care a lipsit (ma intreb de ce oare?) liderul de facto al PC si supervizorul antenelor, marele manager al coalitiilor din umbra (cele urzite in birourile Grivco), emfaza triumfalista care a dominat evenimentul, sunt expresia acestui haos valoric, a unui talmes-balmes aiuritor si asurzitor, dar si a dispretului pentru angajamentele si argumentele ideologice solemn profesate si lesne abandonate. Nu spun ca partidele nu pot evolua, dar acest lucru nu se intampla subit, peste noapte, strict din ratiuni conjuncturale. Cand se ajunge la aliante ce sfideaza juramintele (ori anatemele) anterioare, fraternizari care inmormanteaza divergente pana deunazi considerate ireconciliabile, cred ca putem vorbi despre tertipuri politicianiste.
Trei mi se par probleme culturii politice post-comuniste (evident sunt mai multe, dar ma limitez aici la acestea): cinismul, clientelismul si coruptia. Aceste trei tare surpa insasi legitimitatea institutiilor fundamentale, subrezesc constitutionalismul democratic. Ele sunt exact opusul a ceea ce-ar trebui sa fie valorile calauzitoare intr-o democratie liberala, acele trei T-uri (din engleza): Trust, Truth, and Tolerance. In Polonia si Ungaria, dezmembrarea (ori, mai exact spus, demolarea) a ceea ce se cheama “the socialist welfare state” a fost, in mare masura, opera post-comunistilor. In Romania, ei sunt cei mai agresivi in tentativa de a bloca un ansamblu de po