Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înşălăciune la Bucureşti cu victimă din Alba. Un fost poliţist comunitar şi un fost consilier local, condamnaţi cu executare

Publicat in Adevarul, marți 1 octombrie 2013 ·

Un bărbat din Blaj, înşelat de un fost poliţist comunitar şi un fost consilier local din sectorul 6 Bucureşti, aşteaptă de aproape 3 ani să îşi recupereze peste 4.000 de euro plătiţi celor doi cu scopul de a-i facilita angajarea nepoţilor la jandarmerie. După ce a dat banii, bărbatul i-a denunţat la poliţie pe cei doi care nu şi-au respectat promisiunea.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat în luna septembrie, pe inculpaţi la pedepse cu închisoare, cu executare, pentru înşelăciune. Păgubitul nu îşi poate recupera banii decât la finalul procesului, după recursul la Înalta Curte de Casaţie. Infracţiunea a avut loc în 2010. Constantin Mailat din Blaj dorea să îşi angajeze nepoţii la jandarmerie, motiv pentru care a apelat la poliţistul comunitar Constantin Simion şi la consilierul local Aurel Bejan, ambii din sectorul 6 Bucureşti. Cei doi i-au solicitat bărbatului din Blaj, prin intermediul unui agenta de pază de la o firmă din Blaj (Constantin Vitan), suma de 4.000 de euro ca să îi angajeze pe nepoţii acestuia în Jandarmerie.

Ulterior, încadrarea în Jandarmerie nu s-a mai întâmplat Simon motivând recentele evenimente din cadrul Ministerului de Interne. Atunci, denunţătorul şi-a cerut banii înapoi. Simon a spus că nu îi mai are, motiv pentru care s-a angajat în scris că îi va returna. Discuţia dintre cei doi a fost monitorizată de ofiţerii DGA. După ce a fost parafată înţelegerea între cei doi, poliţiştii l-au săltat pe Constantin Simion şi pe Aurel Bejan, care au primit la momentul respective mandate de arestare. Ulterior au fost eliberaţi din arest. În 17 septembrie 2013, cei trei au fost condamnaţi la Curtea de Apel Bucureşti la închisoare cu executare pentru înşelăciune prin folosire de nume sau calităţi mincionoase: Constantin Simion a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare, iar ceilalţi doi, Aurel Bejan şi Constantin Vitan, au primit câte 3 ani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°