Minima cultura nu e, cum se crede indeobste la noi, un moft in politica. Dar de unde s-o stie alesii nostri? Ei au inventat noile strategii de persuasiune: anacolutul, dezacordul, cacofonia. Vorbesc precum mahalagiii, doar ca au pretentii sa ne reprezinte. Nu stiu daca e doar o impresia a mea, dar in ultima vreme politicienii par ca se pregatesc concret pentru alegerile de anul viitor. Au intrat in precampanie electorala. Este singura perioada in patru ani cind alesii devin subit interesati de cei care i-au ales, in speranta ca tot ei ii vor mai alege o data. Primarul nostru, de pilda, si-a amintit ca un cartier si jumatate din Iasi depinde de pasarela „Octav Bancila", care ar trebui sa lege Dacia de Pacurari. Fireste, nu se va face absolut nimic, dar, la anul, domnul Nichita ne va putea spune ca „lucrurile importante au nevoie de timp". Cei de la putere arunca vina pe criza, cei din opozitie vor miza pe saracia din tara, care ar fi, clar, din vina guvernantilor, si tot asa, disputa politica este ceea ce, din pacate, a fost neintrerupt la noi in ultimii 20 de ani: o tiganie, o confruntare nu de idei si proiecte concrete, ci o disputa de mahala. Oricum, spectacolul iti poate provoca stari diverse, de la enervare brusca la amuzament, de la transpiratie rece la sughit. Cum nu ma pasioneaza aceste dezbateri, incerc sa vad dincolo de ele, dincolo de interesele pragmatice ale fiecarui candidat. Observ imediat ca, in pofida atitor lucruri care ii despart pe rivalii de pe scena politica, mult mai multe sint cele pe care le au in comun. Prin urmare, am sa incerc sa fac un succint profil al politicianului roman, lansat zilele acestea in cursa contra cronometru. Ce se observa rapid, fara sa clipesti, este incultura lui. Ea pute, in ciuda costumului Armani si a obrazului bine raschetat. Rar ai ocazia sa dai de vreunul care sa fie in stare sa vorbeasca nu spun limpede, ci macar c