Fiecare oraş, târg sau sat mai important îşi avea în evul mediu locul, călăul, precum şi instrumentele şi armele necesare execuţiilor periodice. Locurile erau amenajate în pieţe publice, la intrarea în oraşe sau de-alungul celor mai circulate drumuri.
Unele toponime din judeţul Alba mai amintesc şi acum de existenţa unor locuri de tortură şi execuţie. Spre exemplu, la Alba Iulia este „Dealul Furcilor”, la Şard o „Poiană a Furcii”, între Ighiu şi Bucerdea o „Măgură a Furcii”, la Sâncel, lângă Blaj, un alt „Deal al Furcilor”, iar la Şugag un loc numit “La Furci” .«
Cocioaba călăului, menţionată în documente
Documentele vremii arată că meseria de călău era grea şi de cele mai multe ori se moştenea din tată în fiu. Călăul trebuia să cunoască unele noţiuni de anatomie. Asta pentru a şti unde să lovească puternic şi anume în părţile sensibile ale corpului, cum să taie dintr-o lovitură capul condamnatului şi să despice corpul în bucăţi. De asemene, trebuia să aibă o bună condiţie fizică, o psihologie aparte, ca să poată finaliza „misiunea“. Îşi executa meseria precum un actor. Trebuia să mimeze şi să prelungească agonia condamnatului , spre satisfacţia orăşenilor care asistau în număr mare la execuţiile publice.
Pedeapsa capitală se aplica în acele vremuri foarte des pentru fapte minore. De exemplu, pentru orice furt care depăşea valoarea de 20 de florini, făptaşul era condamnat la moarte, deşi valoarea pagubei echivala cu o junincă sau 5-6 oi. Foto Călăul conducătorilor Răscoalei de la 1784-1785 a fost Grancea Rakoczy
La Alba Iulia apare permanent în actele oficiale călăul. Astfel, în conscripţia din 1673, în Uliţa Ţiganilor din oraşul vechi, între cele 29 de proprietăţi, locuia şi călăul oraşului. Chiar după un secol şi jumătate, în 1804, între proprietăţile situate în esplanada Cetăţii, la numărul 43 se menţionează: „cocioaba călăul