Epurarile useliste au inceput, la 23 mai 2012, cu decapitarea IICCMER. Putem spune , fara urma de exgerare, ca a fost prima actiune din cadrul loviturii de stat uslase. “Eliberarea” mea din functie si “revocarea” lui Ioan Stanomir au fost facute in chip grobian, fara a se aduce vreun argument institutional ori profesional. Nu s-a produs o fuziune cu o alta institutie. Structura IICCMER a ramas, aparent, neschimbata. Nu s-a emis atunci o HG care sa modifice, fie si partial, scopurile institutiei. Trebuiau insa inlaturati rapid cei care deranjau prin pozitiile lor publice neconforme hegemoniei pontocratice. Ori, mai precis, trebuiau urgent satisfacute asteptarile unei anumite clientele.

A urmat atacul impotriva ICR printr-o ordonanta de urgenta ajunsa de pomina, demiterea lui Dorin Dobrincu de la conducerea Arhivelor Nationale, acapararea TVR si toate celelalte. O cascada de abuzuri derulate dupa retete totalitare clasice. Uniformizarea trebuia operata rapid, nelasand celor vizati timp sa se dezmeticeasca. Pana sa apuce unii sa protesteze, venea randul altora. Ramane o pagina consternanta si sumbra a acestor vremuri ca tocmai autoarea “Memorialului durerii” a ajuns sa compare procesul lui Adrian Nastase cu inscenarile din vremea lui Dej, a Anei Pauker si a lui Teohari Georgescu.

Conexiunile dintre toate aceste actiuni nu sunt catusi de putin imaginare. Le-a observat Andrei Plesu intr-un text de o remarcabila acuitate publicat pe “Contributors”: “Nu stau ţara, reforma, Europa şi criza mondială în loc din cauză de ICR, IICCMER, TVR şi Arhivele Naţionale. Parcă vorbeai de salarii, pensii, depolitizare, impozite, FMI etc. Dar te-au lăsat nervii: „Ia să arătăm noi stimabililor preopinenţi cine sînt şefii adevăraţi! Ia să le scoatem noi pe nas băsescismul, sau cîte o vorbă rea scăpată contra noastră”. „Sîntem la cîrmă! Am cîştigat! A venit momentul să ne reglă