Romanii au tendinta de a-si uita istoria recenta si de a o valoriza, pana la mitizare, pe cea indepartata. De aceasta clementa a memoriei beneficiaza astazi Miron Cozma, conducatorul vizibil a doua tentative de lovituri de stat, in 1991 si 1999.

Posibila eliberare conditionata ce va fi pusa in discutie la jumatatea lunii ianuarie de justitia timisoreana este o situatie diferita simbolic de gratierea de care a beneficiat la finalul mandatului prezidential al lui Ion Iliescu. In ultimul caz, infractorul condamnat la 18 ani de inchisoare pentru subminarea puterii de stat a beneficiat de complicitatea fostului presedinte Ion Iliescu.

Gratierea din 2004 a fost rasplata lui Ion Iliescu pentru serviciile politice pe care Miron Cozma i le-a facut si cu ajutorul carora s-a mentinut la putere timp de 10 ani.

Toleranta de care se bucura nemeritat Miron Cozma la judecarea cererii de eliberare conditionata are ca fundament insa aceasta uitare a istoriei recente. Fenomenul are mai multe explicatii. Numit de media „haiduc" sau „Luceafarul huilei" sau simplu liderul/conducatorul minerilor din Valea Jiului, Cozma a primit o aura eroica.

El este perceput de multi nu ca un individ periculos, ale carui actiuni violente au contribuit la intarzierea constructiei statului de drept, ci ca un contestatar al unei ordini contestabile.

Mai mult, culpabilizarea publica, dar nu si penala a lui Ion Iliescu pentru mineriade a contribuit intr-o oarecare masura la inocentizarea lui Cozma, in aceasta logica, doar un instrument, un tap ispasitor pentru vina altuia.

Cererea de eliberare conditionata a fost tratata cu o superficialitate suspecta, explicabila doar prin tentatia celor care au admis-o in prima instanta de a-l considera pe Cozma mai degraba nevinovat.

Altfel nu se explica amnezia acestora fata de brutalitatea dovedita de „