Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu cât se scumpesc gazele naturale pentru populaţie şi companii

Publicat in Gandul, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Preţul gazelor din producţia internă destinate consumului în regim reglementat pentru populaţie şi producătorii de energie termică livrată consumatorilor casnici va creşte până la finele lui 2014 cu 19,4%, în timp ce companiile vor plăti un tarif de 2,6 ori mai mare, potrivit Mediafax.

Atât consumatorii casnici, cât şi firmele plătesc în prezent acelaşi preţ reglementat pentru gazele produse în România, respectiv 45,71 lei pe MWh. Preţul final plătit de consumatori - populaţie şi firme - rezultă dintr-un coş format din gazele din producţia internă şi importuri, mult mai scumpe.

Gazele din producţia internă reprezintă o componentă a coşului de gaze. La populaţie, ponderea gazelor interne în coş este mai mare decât în cazul companiilor.

De exemplu, pentru luna noiembrie, coşul pentru companii a fost format în proporţie de 39,2% de gaze din import, în timp ce gazele din producţia românească au acoperit 60,8% din coş.

Petru aceeaşi lună, coşul pentru populaţie a fost format în proporţie de 94% de gaze din producţia internă, iar restul de 6% a provenit din import.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvern faţă de FMI, preţurile gazelor vor fi liberalizate integral, în etape şi diferenţiat pentru consumatorii industriali şi cei casnici. Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% atât anul viitor cât şi în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual, prin ajustări periodice.

Pentru consumatorii industriali, conform calendarului asumat de Guvern, preţul final va urca cu procente cuprinse între 3% şi 5% pentru fiecare etapă de majorare a preţului din producţia internă.

Pentru populaţie şi pentru producătorii de căldură livrată acestora, tariful actual al gazelor produse în România va fi menţinut până în 1 iulie 2013, când va fi majorat la 48,5 lei pe MWh, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Min

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 51 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 29 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 21 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 23 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°