Preşedintele Traian Băsescu a bătut recordul de ipocrizie prin declaraţiile referitoare la efectul ordonanţei privind insolvenţa asupra presei, după ce în campania din 2009 lupta împotriva "mogulilor", a declarat premierul Victor Ponta.
"Cu asta chiar şi-a bătut Băsescu recordurile de ipocrizie, crocodilul care plânge. Eu ştiu că Băsescu a luptat în campania din 2009 împotriva mogulilor", a spus Ponta la Antena 3.
El a arătat că, în ultimii trei ani, diverse companii au intrat în insolvenţă pentru creanţe totalizând 2,5 miliarde euro, din care statul a recuperat foarte puţin, şi a reluat ideea că pentru fiecare angajat trebuie achitate contribuţiile la sănătate, şomaj şi pensie.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Cotroceni, că Ordonanţa de Urgenţă 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei cuprinde un articol care este discriminatoriu pentru că reglementează strict pentru audiovizual.
El a adăugat că faptul că televiziunilor şi radiourilor li se aplică un regim discriminatoriu îl îndreptăţeşte să spună că, "spre deosebire de Adrian Năstase, care plătea presa, Victor Ponta este la fel de hotărât să pună sub control audio-vizualul, dar o face mult mai cinic şi mult mai brutal".
Potrivit preşedintelui, acest atac al Guvernului la adresa audiovizualului este "un pas uriaş în afara liniilor democratice", o "acţiune legislativă nedemocratică şi care va aduce mari deservicii României".
Licenţa audiovizuală a televiziunilor şi radiourilor aflate în insolvenţă va fi suspendată de către CNA până la data confirmării planului de reorganizare pentru societăţile care deţin aceste licenţe, potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, publicată vineri în Monitorul Oficial.
Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede la articolul 81 că: "În cazul în c