Adrian Muşat, un bucătar şef de origine română, a reuşit să surprindă câteva imagini cu un posibil obiect zburător neidentificat în timp ce privea pe fereastra locuinţei sale din Scoţia.
Adrian Muşat locuieşte împreună cu soţia şi fiul său în vârstă de doi ani în Pitlochry. El a observat ceva ciudat pe cer în dimineaţa zilei de 5 noiembrie.
SFÂRŞITUL LUMII este aproape. Avertizarea lui IISUS DIN SIBERIA | VIDEO
„Admiram priveliştea de la fereastra mea când am văzut o lumină care pulsa la o depărtare de aproximativ 1,6km. Nu se afla pe sol ci plutea deasupra copacilor şi se mişca de la stânga la dreapta. Mă aşteptam ca obiectul să zboare mai departe, dar în cele din urmă a dispărut pur şi simplu”, a declarat Muşat pentru "International Business Times".
INCREDIBIL. Serviciile SECRETE antrenează DELFINI să UCIDĂ. MOTIVUL este ULUITOR
Câteva ore mai târziu, OZN-ul a reapărut, iar românul a reuşit să îl filmeze cu telefonul mobil. „Pentru aproximativ 25 de minute am văzut un nor mic şi roşu deasupra obiectului. Toţi ceilalţi nori de pe cer se mişcau dar nu şi acesta. Obiectul şi-a păstrat poziţia până la ora 18 şi nu a scos niciun sunet”, a mai spus Muşat.
29 de mesaje EXTRATERESTRE. Ajung farfuriile zburătoare pe Terra la 21 DECEMBRIE 2012? | VIDEO
Scoţia a devenit o zonă faimoasă tocmai pentru multitudinea de anunţuri legate de observarea OZN-urilor. În 1990, imagini surprinse deasupra unui sat din apropierea Calvine au fost descrise de oamenii de ştiinţă drept cele mai convingătoare dovezi care atestă existenţa extratereştrilor.