Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADDJBv aşteaptă primăriile care vor bani pentru îndiguiri şi irigaţii

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 19 august 2010 ·

Specialiştii acestei agenţii oferă gratuit consultanţa necesară întocmirii proiectelor pentru fonduri UE ce vor fi puse la dispoziţie din 31 octombrie

În luna septembrie vor fi lansate două programe de finanţare care se adresează în special localităţilor rurale. Preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJBv), Mihai Pascu, spune că specialiştii acestei agenţii oferă gratuit consultanţa necesară primăriilor pentru a depune proiecte pentru îndiguiri şi sisteme de irigaţii. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală vor fi lansate sesiune de depunere a proiectelor pe măsurile 221 şi 125, fondurile fiind destinate dezvoltării agriculturii şi protecţiei împotriva inundaţiilor prin corectarea torenţilor din apropierea terenurilor agricole. „Cu toate că data limită de depunere a proiectelor este 31 octombrie, este necesar ca primăriile să înceapă deja să îşi realizeze documentaţiile. Este vorba de o multitudine de operaţiuni tehnice, cum sunt studiile de fezabilitate şi studiile de impact, de aceea este bine să se înceapă de pe acum lucrul la proiecte”, susţine Mihai Pascu.

Preşedintele ADDJBv mai spune că împreună cu Instituţia Prefectului se lucrează la realizarea unui Plan de dezvoltare rurală. Din discuţiile care au avut loc până acum s-a descoperit că una din problemele grave în multe localităţi, iar în acest an s-a văzut ce au făcut inundaţiile, este cea legată de îndiguiri. Pentru fiecare asemenea proiect fondurile care pot fi accesate sunt de până la 1,5 milioane de euro pe proiect.

Bani şi pentru certificarea ISO

Totodată, ADDJBv anunţă că va mai depune o documentaţie în vederea obţinerii de fonduri pentru certificarea ISO a primăriilor care nu au acest sistem de calitate a serviciilor administrative. Zilele trecute s-a semnat contractul de implementare al acestui sistem pentru 14 primării, dar Pref

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°