Asa cum singele apa nu se face, nici bunatatea nu devine rautate peste noapte. Acesta este, in ultima instanta, principiul motrice al cersetoriei! Pe la jumatatea lunii decembrie, usa cabinetului Decanului Hank (Horia pe numele lui real - americanizat insa, de decenii bune, prin "Hank", de catre colegii anglisti ai sus-numitului) se deschise brusc, iar una dintre femeile de servici din Corpul A al Universitatii isi facu aparitia, zimbind larg si optimist, asemenea politicienilor in campania electorala: "Domnu' Dican, primit' cu colindu'?". Inainte ca "Domnu' Dican" sa se dezmeticeasca, doamna in cauza scoase o creanga de brad de la spate (creanga ce amintea mai curind de ciomegile vajnicilor luptatori din Valeni, in ajunul Anului nou) si incepu sa strige ragusit, izbind totodata, necrutator, cu ramura vesnic tinara, in hirtiile de pe birou: "Sa trait', sa fit' bucuros/Ca plopii, ca merii/In mijlocul verii!/Sa inflorit' ca un par/Ca un fir de trandafir/Si sa-mi dat' si mie, colea, ceva!". Incheie apoteotic si intinse mina spre Hank al nostru, care, naucit si plin de ace de brad, nu reusi decit sa faca o remarca neutra, in sotto voce: "Da' parca nu-s asa colindele ... si nici macar Sorcova ...". Apoi, scoase, blazat, o bancnota de cincizeci de lei din buzunar si o inmina, resemnat, femeii surizatoare. Mai apuca sa o zareasca iesind vioi din incapere, in timp ce ii arunca un "sa trait'!" energic peste umar. Intrucit episodul vi se pare, fara indoiala, suprarealist, trebuie sa-i inoculez citeva elemente lamuritoare. Ca in filmele americane, voi da ceasul inapoi, inscriptionind, in cimpul vizual al fiecaruia dintre dumneavoastra, precizarea cu "ani in urma". Asadar, cu ani in urma, Hank (om cu experienta indelungata in administratia academica) devenise un fel de Sfint Patrick al personalului administrativ din Universitate, din ratiuni aparent obscure. Spun "obscure", intr