Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu cere reexaminarea Legii prin care SRR şi SRTV se pot constitui în persoane juridice

Publicat in Adevarul, luni 28 octombrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, luni, reexaminarea legii care permite SRR şi SRTV să se constituie în persoane juridice, în ţară sau străinătate, pentru difuzarea de programe, şeful statului menţionând că reglementarea "este vagă, fără să ofere condiţii de eligibilitate şi oportunitate".

Preşedintele Băsescu a semnat, luni, cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, potrivit Preşedinţiei.

Şeful staului precizează că în forma sa iniţială, Legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune prevedea, în Art. 42, că "finanţarea necesară producerii şi difuzării emisiunilor radiofonice şi de televiziune adresate străinătăţii, precum şi dezvoltării acestei activităţi se asigură din fondurile alocate de la bugetul de stat" şi că 'sumele necesare se evidenţiază separat în bugetul fiecărei societăţi, pe baza programelor stabilite potrivit legii".

În forma trimisă la promulgare, în conformitate cu Art. 43 alin. 11 "Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot înfiinţa, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, persoane juridice de drept privat şi pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau, după caz, pot achiziţiona acţiuni / părţi sociale ale unei societăţi comerciale existente, în condiţiile legii".

Aşadar, precizează Băsescu, pentru dezvoltarea ori extinderea activităţilor specifice, în ţară şi în străinătate, se creează trei modalităţi legale la care pot recurge Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune: (1) înfiinţarea unei persoane juridice de drept privat, (2) dobândirea calităţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 49 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 17 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°