Născuţi la doi ani diferenţă, cei doi scriitori au fost prieteni, înainte de orice, datorită afinităţilor intelectuale. Deşi cu destule diferenţe de temperament, de mentalitate şi de orientare ideologică, ei s-au întâlnit şi pe terenul vieţii publice, în reacţiile la mişcările culturale din epocă. Ambii s-au implicat într-o publicistică de cele mai multe ori contondentă, ambii s-au despărţit de excesele tinerei generaţii "anticritice", care, pe de altă parte, nu de puţine ori intrau în discordie cu democraţia vremii şi chiar cu înţelesul consacrat al democraţiei. S-au despărţit de congenerii "spiritualizaţi", activişti ai totalitarismului şi colectivismului, dar înregistrând mari rezerve faţă de efectele spiritului şi politicii "burgheze". Structural, ei, francofili, intră în categoria inteligenţelor raţionalist-afective... Trec peste interpretările piezişe, făcute de dragul zarvei, atât cât îl priveşte pe "ucenicul" Sebastian al "diavolului" Nae Ionescu (împinse până la suspectarea de... homosexualitate!), cât îl priveşte şi pe "excentricul", "frivolul" autor al "demonicului" eseu Nu şi, mai târziu, al Rinocerilor. Dezbaterile sunt dorite şi plăcute, însă nu merită să dai apă la moara celor care se bagă în seamă pe ei înşişi, înainte de orice.
Să trecem de la astfel de generalităţi la lucruri mai palpabile în legătură cu acest duet ispititor. Exact când s-au cunoscut cei doi, faţă în faţă, nu contează. Evident, s-au întâlnit întâiaşi dată prin scrisul lor. Mai "vârstnicul" Sebastian publica de prin 1927, Eugen Ionescu din 1929 şi deveni mai vizibil din 1932. În polemica purtată la apariţia romanului De două mii de ani, cei mai comprehensivi sunt Şerban Cioculescu şi Eugen Ionescu, al doilea cu spirit critic mai net şi bine distribuit. El, Eugen Ionescu, desluşeşte izbânzile şi neîmplinirile controversatei cărţi. Prima şi ultima parte sunt "admirabile",