Instanţa Tribunalului Bucureşti se va pronunţa, joi, cu privire la contopirea pedepselor cu executare primite de Gigi Becali în dosarul "Valiza" cu pedeapsa primită în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN.
Procurorii cer un spor de pedeapsă de un an închisoare pe lângă cei trei ani pe care deja a început să-i execute în dosarul schimburilor de terenuri.
În "Valiza", Becali a primit trei pedepse cu închisoarea, două de câte trei ani (una pentru premierea echipei Gloria Bistriţa, alta pentru premierea jucătorilor de la U Cluj cu 1,7 milioane de euro) şi încă o pedeapsă de un an pentru falsificarea actelor ca să pară că banii erau destinaţi unor afaceri imobiliare. Instanţa le-a contopit în trei ani închisoare.
Acum, aceşti trei ani din dosarul "Valiza" trebuie contopiţi, la rândul lor, cu pedeapsa de trei ani primită în dosarul schimburilor de terenuri.
Procurorii au susţinut că în situaţii cu condamnări similare, dar nu în cazuri de mituire, s-au dat sporuri de pedepse cuprinse între 6 luni şi 5 ani.
Fiind vorba de cel puţin două fapte de dare de mită, sporul de pedeapsă ar trebui să fie de cinci ani închisoare pentru a se descuraja astfel de fapte, spun specialiştii.
Presiunile mediatice, la care s-au adăugat cele religioase, realizate printr-un grup de călugări veniţi special de la Muntele Athos pentru a-l salva pe Becali de închisoare, l-au determinat pe procurorul de şedinţă să ceară doar un spor de un an închisoare, mai spun specialiştii.
La un termen anterior, procurorul de şedinţă a cerut amânarea judecării contopirii pedepselor pentru ca instanţa să poată primi cazierul judiciar al condamnatului.
Până în prezent, Gigi Becali a cerut să fie eliberat temporat de două ori. O dată pentru trei luni, pentru a-şi aranja afacerile şi pentru a participa la majoratul fiicei sale. A doua oară a solicitat să fi