Parcul municipal a fost locul preferat al bistriţenilor pentru promenade. Mirosul florilor de grădină şi foşnetul crengilor au adă- postit poveştile de dragoste a zeci de generaţii. Un colţişor de linişte, o zonă plină de farmec pentru plimbările citadine şi o imensă varietate de arbori adunaţi de pe toate continentele lumii sunt doar câteva atribute ale celei mai mari pete de verdeaţă din vechiul burg.
Pe aleile delimitate în stil clasic, încă de la începutul secolului al XIX-lea, s-au plimbat, ani la rând, domniţele cu pălăriile învoalate şi domnii cu pantalonii la dungă, s-au aşezat la umbra copacilor sau au asistat la un concert de muzică de fanfară, în după-amiezele însorite.
Un parc înmiresmat
Din farmecul de altădată a mai rămas doar amintirea unor vremuri pe care mulţi şi le doresc înapoi. Astăzi, aleile parcului municipal sunt bătătorite, pline de gropi, iar pe băncile din parc nu mai stau decât bunicii sau cuplurile de adolescenţi care-şi trăiesc iubirile pe furiş.
„Începând cu primele zile de primăvară, bistriţenii invadau Parcul Mare, ocupând aleile, băncile şi terasa din jurul pavilionului fanfarei şi al Gewerbenverein-ului. Cu toţii erau chemaţi aici de mirosul mălinilor şi al iasomiei. Mirosul ce se făcea simţit până în cele mai mărginaşe cartiere ale oraşului de atunci (...) Concertele fanfarelor şi grădinile de vară din preajmă ofereau prilejul de popasuri prelungite. Se accepta unanim că mirosul frigăruilor şi al micilor ce se preparau aici nu altera aerul înmiresmat, în schimb, îi supunea la cazne pe gurmanzi“.
Aşa descrie Oscar Skarabel, în cartea „Nostalgii citadine“, atmosfera de odinioară, din parcul municipal. Parcul era principalul loc de agrement şi promenadă al bistriţenilor, fiind un cadru prielnic socializării şi relaxării, deopotrivă. Aleile pline de gropi, băncile rupte şi copacii neî