In ziua cind Chirac si Blair se paruiau pentru bani la Consiliul European, eram la Sarajevo, unde o profesoara pensionara, un fotograf, un primar, o eleva si alti bosniaci simpli incercau sa convinga lumea ca Bosnia este Europa, fie ca Europei ii place sau nu, ii pasa sau nu.
British Council deschidea acolo expozitia pentru o Bosnie europeana, in vreme ce in cealalta parte a Europei seful guvernului britanic isi masura muschii cu presedintele Frantei in cel mai pur stil mercantil.
Nu au fost in stare sa adopte un buget intr-un moment in care Uniunea avea nevoie de mult mai mult, de o directie. Orice ar spune euroscepticii, nu doar frica de comunism a adus Vestul laolalta, proiectul a plecat de la ideea ca acele tari au un „ce" comun. A existat ideea unei europenitati inainte de o Uniune a Europei.
Nu s-a vazut nimic din aceasta idee in week-endul trecut. Jacques Chirac a reusit performanta sa faca lumea sa uite de refendumul francez. Un ziar romanesc scria chiar ca Blair a aruncat Europa in aer.
Strategia a fost simpla: Chirac a adus vorba despre banii pe care Marea Britanie ii primeste inapoi de la bugetul comun dupa ce Margaret Thatcher si-a dat seama ca sectorul agricol minuscul din tara sa nu atrage mai nimic din cele 50% din buget, care mergeau la acea ora spre Politicile Agricole Comune (CAP).
De atunci, ceilalti lideri au incercat mereu sa convinga Anglia sa renunte la aceasta schema si nu au reusit nici in vremuri mai fericite. Asa ca a insista acum insemna sa pregatesti esecul, cu un tap ispasitor deja clar: Tony Blair.
Acesta a iesit din mat spunind ca problema doamnei Thatcher este inca valabila: cu toate reformele CAP, acest sector tot maninca 40% din bugetul comunitar si contribuie cu 2% la produsul sau.
Si Blair si Chirac au dreptate in felul lor meschin si limitat. A exista, speranta ca