Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisiile parlamentare au ignorat cazul Omar Hayssam

Publicat in Cotidianul, miercuri 14 august 2013 ·

În cursul anului 2007, profitând de escaladarea scandalului iscat în jurul dispariţiei teroristului Omar Hayssam, m-am prezentat cu un raport detaliat la audierile din Comisia Parlamentară de Control al SRI şi la cea care trebuia să controleze Serviciul de Informaţii Externe. Textul raportului era destinat ambelor comisii. Solicitam o audiere pe dosarul “Răpirea din Irak”. Doar Comisia Parlamentară de Control al SRI a dat curs cererii mele.

La vremea aceea, comisia condusă de senatorul liberal Radu Stroe (la prima vedere, o victimă a poliţiei politice derulate de SRI) îl avea în componenţă, printre mulţi alţii, şi pe harnicul prieten al lui Omar Hayssam, fostul pesedist, generaloidul de 4 stele Gabriel Oprea. În timp ce tunam şi fulgeram cu voce tare în inima Parlamentului României, cerându-le să declasifice dosarul Răpirii din Irak, membrii comisiei aveau, fiecare, alte preocupări, începând cu scărpinatul în nas, gât şi urechi şi sfârşind cu desenatul figurilor geometrice în praful depus pe mobilierul Casei Poporului.

Şi pentru că tot mă aflam în faţa unor demnitari aleşi să vegheze la liniştea cetăţeanului plătitor de taxe, am atras atenţia că SRI se află într-o degringoladă totală la centru cât şi în teritoriu. Ca urmare, senatorul Radu Stroe m-a rugat să vorbesc mai încet că “se aude de afară”. Cum de atunci nu am primit nici un răspuns la sesizările mele, iar efectele avertizărilor mele au fost nule, vă prezint numai câteva din faptele semnalate în faţa comisiei, izvorâte chiar din documentele Secţiei Judeţene de Informaţii Gorj.

Am solicitat atunci Comisiei Parlamentare de Control al SRI să fie audiaţi de urgenţă generalii SRI Sorin Brăteanu, Ion Ştefănuţ şi generalii SIE Adrian Isac şi Octavian Hârşeu. Mai mult, am cerut şi desecretizarea raportului generalului Ion Maranda, care vorbea despre implicarea lui Ştefănuţ în răpirea jurnaliştilor

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a motivat instanța scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi că au ucis un om, la Padina: Gravitatea faptelor nu poate fi singurul temei de apreciere a pericolului social

HotNews acum o ora
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din Dâmboviţa admit că există probe că aceștia au comis faptele, însă

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

O femeie din orașul Roman este acuzată că și-ar fi ucis copilul nou-născut. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ

Ziare.com acum 25 minute
O femeie din municipiul Roman este cercetată penal sub acuzația că şi-ar fi ucis copilul nou-născut, a informat, miercuri, 29 mai, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. Poliţiştii s-au autosesizat în acest caz pentru că ştiau că femeia este

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 14 minute
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 2 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Cod galben de furtună în vestul țării. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 12 minute
< p> Adminsitrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, pe termen scurt, care anunță „descărcări electrice, averse care vor acumula peste 20…25 l/mp, intensificări ale vântului, posibil grindină de mici dimensiuni”. Sunt vizate

Peter Szijjarto este la Minsk. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus pentru construirea unui reactor nuclear

News.ro acum 3 ore
Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarusul, ţară aliată cu Rusia şi supusă sancţiunilor europene, pentru a contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Ungaria, a anunţat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a

Ciucă: Rămâne o guvernare PSD-PNL pentru că, indiferent de rezultat, rezultatul la alegeri va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România

News.ro acum o ora
Liderul liberalilor Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri la Târgu Jiu, că va rămâne o guvernare PSD-PNL şi a adăugat că rezultatul la alegeri „va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România”. „Ce consider eu important este nevoia de res

Ministrul agriculturii, măsuri pentru protecția produselor românești: Sancțiuni de până la 5% din cifra de afaceri

Wall-Street.ro acum 43 minute
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a

Un cetăţean moldovean a fost arestat în Ucraina. El este suspectat că lucra pentru FSB şi că a incendiat staţii electrice la Odesa - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un cetăţean moldovean a fost arestat în Ucraina, fiind suspectat că lucra pentru Serviciul de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB) şi că, la indicaţia serviciilor speciale ruseşti, ar fi incendiat staţii electrice în regiunea Odesa, informează un com

Vremea

București
acum

18°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

14°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/20°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/27°