Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional Aprecierea leului este greu de contracarat de către Banca Naţională, în condiţiile în care dobânzile sunt dificil de redus, iar la nivel mondial există un exces de lichiditate, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a adăugat că pentru "a nu permite" aprecierea monedei naţionale, banca centrală ar trebui din nou să cumpere valută, ceea ar pune o presiune suplimentară pe dobânzi, care şi aşa sunt la un nivel foarte jos.
"Acum m-am uitat pe ecrane şi dobânzile se duc sub 2% şi cursul se apreciază. Cum să rezolvăm această problemă, unde să ne mai ducem cu dobânzile în jos? Poate mai facem ceva inovaţii, pentru că şi aşa la BCE suntem cunoscuţi drept banca centrală cu cele mai multe inovaţii", a spus Isărescu, la prezentarea studiului elaborat de Lucian Croitoru privind atacul speculativ din octombrie 2008. Leul s-a apreciat cu 4,5% faţă de euro de la începutul anului, de la un curs de 4,2848 lei/euro, la finele lunii decembrie 2010, la 4,0910 lei/euro, paritatea oficială de marţi.
Ieri, leul s-a apreciat cu 0,12% în faţa euro, BNR anunţând un curs de referinţă de 4,0858 lei pentru un euro. Şi dolarul american a pierdut teren în faţa leului, iar BNR a stabilit un curs de referinţă de 2,8186 lei, mai puţin cu 4,70 bani (1,66%) comparativ cu valoarea consemnată în şedinţa de marţi, de 2,8656 lei.
"Există un exces de lichiditate în lume. Se vede cel mai bine pe pieţele din Turcia şi Brazilia, dar şi Rusia are ceva fluxuri. Să vedem cum or să se descurce. Fluxurile de capital or să schimbe în totalitate paradigmele", a mai spus Isărescu. Acesta a mai adăugat că "inundaţia valutară" poate fi chiar mai periculoasă decât "seceta valutară". "Cum procedezi când ai intrări mari de capital? Poţi să reduci dobânda la 1% când ai inflaţie de 6%? Se poate, dar noi n-am avut curaj