În aşteptarea deschiderii patinoarului Areni, echipa de hochei Ice Galaxy Suceava a participat la sfârşitul săptămânii trecute la un turneu de veterani la Braşov, alături de formaţiile de old-boys din Bucureşti, Sfântu Gheorghe şi Braşov. După ce au remizat, scor 8-8, cu Olimpia Braşov în jocul de deschidere al turneului, sucevenii au cedat următoarele confruntări, 6-10 cu Predators Bucureşti şi 2-3 cu gruparea din Sfântu Gheorghe. Tot cu un eşec, scor 5-10, s-a încheiat şi jocul de pregătire susţinut împotriva echipei de juniori a clubului Corona Braşov.
„Ţinând cont că noi nu beneficiem de un patinoar acoperit care să ne permită să patinăm pe tot parcursul anului, participăm cu mare drag la astfel de competiţii, unde primează voia bună şi dorinţa de a face mişcare, în dauna rezultatului”, a declarat Adrian Ciocan, şeful delegaţiei sucevene.
Iată şi lotul de jucători cu care formaţia Ice Galaxy a onorat turneul de la Braşov: Cezar Ciobanu, Dorin Airinei, Cristian Brăescu, Mugur Horobeţ, Puiu Scriban, Traian Rizac, Mihai Pop, Costel Avasiloaie şi Adrian Ciocan.
Luna viitoare, chiar înainte de Revelion, echipa suceveană va participa la o competiţie similară, care va fi găzduită de modernul patinoar din comuna harghiteană Cârţa, construcţie ce a costat nu mai puţin de 3 milioane de euro.