Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antena 2, debut în forţă!

Publicat in Jurnalul, luni 9 ianuarie 2012 ·

După un Revelion de milioane ("Re­velionul MayAsilor" decât... alţii) petrecut alături de telespectatori, în care au uimit prin talentele lor ascunse, vedetele Antena 2 revin din 9 ianuarie pe micile ecrane.

Cu forţe proaspete şi puşi pe fapte mari, vedetele Antena 2 vor da startul  noilor sezoane ale celor mai iubite emisiuni. În noul an, emisiunile "Confidenţial", "Răi, da’ buni", "Agentul Vip", "Trăieşte sănătos", "Distracţia pe vremea mea", "Petrecem k lumea", "It’s show time", "Late  Night Show", "Dincolo de aparenţe", "Incredibil", "Showbiz Report", "Conferinţa de  presă", "Codul lui Oreste", "Jurnal de Bordea" vor ridica ştacheta talk-show-ului  monden, oferind telespectatorilor emisiuni din ce în ce mai spectaculoase, cu declaraţii în exclusivitate.

De asemenea, din 16 ianuarie, Mihai Morar redevine "Rău, da’ bun", de la ora 19:30.

O nouă surpriză pregătită de Antena 2 pentru noul an o reprezintă serialul "Familia mea" ("My family"). Comedia britanică va putea fi urmărită începând din 14 ianuarie, în fiecare sâmbătă, de la ora 15:30, difuzându-se câte două  episoade consecutive. Ben Harper este un dentist morocănos, ironic, dar în  acelaşi timp adorabil, care, alături de soţia lui Susan – ghid turistic şi total nepricepută în bucătărie –, încearcă în cel mai bun mod să-şi crească şi să-şi educe cei trei copii: Nick, Janey, Michael.

După un Revelion de milioane ("Re­velionul MayAsilor" decât... alţii) petrecut alături de telespectatori, în care au uimit prin talentele lor ascunse, vedetele Antena 2 revin din 9 ianuarie pe micile ecrane.

Cu forţe proaspete şi puşi pe fapte mari, vedetele Antena 2 vor da startul  noilor sezoane ale celor mai iubite emisiuni. În noul an, emisiunile "Confidenţial", "Răi, da’ buni", "Agentul Vip", "Trăieşte sănătos", "Distracţia pe vremea mea", "Petrecem k lumea", "It’s show time", "Late  Night Show"

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 26 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum o ora
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Erdogan graţiază şapte generali condamnaţi pentru puciul care a avut loc în Turcia în 1997

G4Media acum 50 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, citând decretele publicate în Jurnalul oficial. În decizia s

Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu va dona premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, decernat, sâmbătă, la Leipzig

News.ro acum 39 minute
Şefa statului Republicii Moldova Maia Sandu a primit, sâmbătă la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşe

VIDEO Premier League a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului

HotNews acum 27 minute
Phil Foden a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024 din Premier League. Jucătorul celor de la Manchester City s-a declarat mândru de primirea acestui premiu. Phil FodenFoto: Mark Cosgrove/News Images / imago sportfotodienst / Profi

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum o ora
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°