Modificarea va fi aplicată din 2015, potrivit noii Strategii Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aflată în dezbatere publică.
Vârsta de pensionare va mai creşte încă o dată, din 2015, potrivit noii Strategii Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (SNOFM), publicată de Ministerul Muncii. Instituţia îşi propune să obţină astfel o mai bună plasare a bătrânilor în câmpul muncii până în 2020, dar nu a dat deocamdată detalii privind noul prag de ieşire la pensie. De asemenea, guvernul ia în calcul să egalizeze vârsta de pensionare pentru femei şi pentru bărbaţi. În prezent, vârsta de pensionare este de 59 de ani la femei şi de 64 de ani la bărbaţi. Legea pensiilor prevede ca această vârsta standard să crească progresiv, astfel încât se va ajunge la 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei în ianuarie 2015.
Proiectul strategiei, aflat acum în dezbatere publică, arată că muncitorul român este sub nivelul de calificare al celui din restul ţărilor Uniunii Europene. De asemenea, numărulde studenţi cu nivel scăzut al competenţelor de bază este mai mare decât în ţările comunitare.
România se confruntă cu mai multe probleme privind forţa de muncă, se arată în document. Pe de o parte, se constată o scădere continuă a populaţiei totale a României, spre deosebire de UE, unde populaţia a înregistrat o creştere de 12,8 milioane de persoane. „Ponderea populaţiei totale a României în populaţia totală a UE era în anul 2012 de 4,2%, înregistrându-se o scădere“, arată Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Circa 2,1 milioane de români lucrează în ţările membre, în principal Italia, Spania, Germania. „Această migraţie masivă a forţei de muncă active petrecută într-un interval de timp foarte scurt a dezechilibrat piaţa muncii, fenomenul fiind greu de gestionat“, scriu autorităţile statului în document.
Astfel încât, pe acest fond