Într-un interviu dat după constituirea Guvernului PSD-PC-PD-L, printre alte avantaje ale formulei, Traian Băsescu evidenţia şi prezenţa în Guvern a miniştrilor PSD-işti. Încă entuziasmat de construcţia ridicată cu mâinile sale, preşedintele vedea în PSD o formaţiune căreia i se poate recunoaşte ipostaza de rezervor de buni administratori.
Traian Băsescu nu se înşela.
FSN-ul mai întâi, PDSR-ul şi PSD-ul mai apoi au avut multe păcate în ochii românilor. FSN-ului i s-a reproşat neocomunismul. PDSR-ului, stagnarea, PSD-ului, corupţia. Ori de câte ori a venit vorba însă de administrarea ţării, până şi cei mai crânceni adversari s-au văzut nevoiţi să recunoască liderilor PSD calităţile de buni administratori. Graţie acestor calităţi, în 2000 electoratul a optat pentru PDSR, deşi cu doar patru ani în urmă ar fi vrut scoaterea acestui partid în afara legii.
Credinţa că miniştrii PSD vor fi excelenţi administratori ai departamentelor lor i-a făcut pe mulţi români să vadă în surprinzătoarea chemare a PSD-ului la guvernare de către adversarul de moarte al acestui partid, Traian Băsescu, o posibilă soluţie fericită pentru Criza care-şi arăta colţii. Printre altele, s-a socotit că miniştrii acestui partid vor fi suficienţi de pragmatici pentru a se înţelege cu PD-L şi cu Traian Băsescu în actul guvernării. De altfel, drept motiv principal al alierii cu PD-L, Mircea Geoană a invocat în dese rânduri tocmai disponibilitatea PSD de a sacrifica interesele de partid pe altarul interesului naţional rezumat la scoaterea ţării din Criză. Au trecut deja opt luni de la instalarea Guvernului Boc. Imaginea Guvernului PD-L-PSD e catastrofală în ochii opiniei publice.
Desigur, când se vorbeşte despre cel mai prost Guvern din istoria postdecembristă, se înţelege Guvernul PD-L. Asta nu înseamnă însă că nu se înţelege, chiar dacă în al doilea rând,