Pentru un occidental, Franz Kafka este un mare romancier al absurdului tragic, iar Ilf si Petrov ai absurdului pitoresc, dar noi, est-europenii, stim ca ei au fost mai curand niste reporteri cu buna priza la realitate.
In societati ce si-au creat birocratii de stat vaste si cu pretentii de modernitate, fara sa reuseasca sa le faca si responsive, absurdul e prin definitie la el acasa. Pe hartie totul e in regula, legile si institutiile fiind copy-paste dupa cele din Vest, dar lucrurile merg alandala. Si nu vorbesc de marea coruptie sau politicile populiste, reale si ele, ci despre un strat suplimentar asezat deasupra: un melanj inconfundabil de impotenta, delasare si prostie administrativa ce face ca, in rarele momente cand guvernantii au intentii bune, perversiunile aparatului sa duca la situatii de roman kafkian, cu cetateanul victima sigura.
Din lunga lista de exemple posibile, ma opresc la unul singur, teribil de actual: celebra preschimbare a codurilor CAEN, pentru aliniere la normele europene, aplicata din ianuarie 2008. Celebra, ma rog, pentru cine s-a lovit ea. Pentru restul lumii, inclusiv pentru guvern, ea pare un detaliu obscur si neglijabil. Necazul e ca aceasta schimbare afecteaza - si costa - sute de mii de firme mari si mici, inclusiv persoane fizice autorizate (PFA), care in rastimp de cateva luni trebuie sa plimbe hartii de la Ana la Caiafa, platind taxe, pentru un lucru dictat de sus si perfect inutil din punctul lor de vedere.
Despre ce e vorba? Din ratiuni care tin de colectarea informatiei economice intr-un stat modern (de exemplu, pentru a se putea calcula PIB-ul), s-au creat sisteme de clasificare a companiilor dupa obiectul de activitate, adica niste tabele uriase cu toate tipurile de activitati ce ti-ar putea trece prin cap, fiecare prevazuta cu un cod (CAEN).
O chestie cam socialista, dar, avand-o