În acest sfârşit de săptămână aproape o sută de clujeni au urcat pe scena Teatrului Maghiar de Stat pentru a demonstra celor trei juraţi: Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu, talentele cu care sunt înzestraţi, în cadrul preselecţiilor de la Românii au talent, sezonul 3, show difuzat de ProTv.
Ajunsă la Cluj la doar câteva zile după ziua ei de naştere, Andra a avut parte de o surpriză din partea publicului care i-a cântat "La mulţi ani" şi a aplaudat-o minute în şir.
De o experienţă deosebită a avut parte şi Mihai Petre. După ce şi-au prezentat numărul, un grup de copii care practică judo l-au invitat pe scenă pe Mihai pentru o demonstraţie.
Smiley şi Pavel Bartoş nu au putut sta deoparte, aşa că pe scenă s-a format o piramidă umană atunci când juratul a fost pus la pământ de cel mai tânăr judoka.
Surprizele s-au ţinut lanţ la Cluj, unde pe scenă au revenit şi foşti concurenţi, care şi-au îmbunătăţit performanţele atât de mult încât au lăsat juriul mut de uimire.
Show-ul s-a mutat de pe scenă în culise, unde “Şefii” au făcut propriul lor spectacol: s-au transformat în indieni, au sărit la trambulină, au făcut tumbe sau au dansat alături de concurenţi.
Tot la Cluj a venit şi Cristian Gog, de această dată în calitate de spectator. Aflat în culise alături de cei doi prezentatori, mentalistul a suferit şi el o transformare: Smiley l-a transformat în Charlie Chaplin, personajul lui preferat. Fotografia a fost postata de Smiley pe contul lui de Twitter, iar reacţiile au fost imediate, asta pentru că asemănarea era incredibil de mare.
După Cluj, caravana va ajunge pentru prima oara la Oradea. Marţi, 29 august, începând cu ora 10:00, orădenii sunt aşteptaţi la Hotel Ramada pentru preselecţiile de la "Românii au talent".
Pe toată perioada caravanei, fanii emisiunii sunt aşteptaţi pe pagina de F