În general, se consideră că acea criză din 2008-2009 a fost cauzată de împrumuturile bancare excesive şi că eşecul unei reveniri satisfăcătoare provine din refuzul băncilor de a acorda împrumuturi, fiind îndatorate faţă de bilanţurile lor contabile „distruse“.
O poveste tipică, mult susţinută de adepţii lui Friedrich von Hayek şi de Şcoala austriacă de economie, sună cam aşa: în perioada premergătoare crizei, băncile au dat cu împrumut mai mulţi bani decît ar fi fost pregătiţi cei cu depozite şi conturi de economii să le împrumute, mulţumită banilor exagerat de ieftini oferiţi de către băncile centrale, în special de Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed). Băncile comerciale, prinzînd avînt odată cu banii de la băncile centrale, au dat ca avans credite pentru nenumărate proiecte de investiţii necorespunzătoare, iar explozia inovaţiilor financiare (cu precădere instrumentele derivate) a stimulat frenezia împrumuturilor.
DE ACELASI AUTOR Ţări mari, războaie mici Societatea inechitabilă Comerţul echitabil - la ce bun? Libertatea de exprimare sub asediu Această piramidă inversată a datoriilor s-a dărîmat cînd Fed-ul a întrerupt distracţia cheltuielilor prin creşterea ratelor dobînzilor. (Fed-ul a ridicat nivelul dobînzii de referinţă a ratei fondurilor federale de la 1% în 2004 la 5,25% în 2006, menţinîndu-l acolo pînă în august 2007.) Drept rezultat, preţurile caselor s-au prăbuşit, lăsînd în urmă un întreg şir de bănci „zombie“ (ale căror datorii le depăşeau activele) şi ruinîndu-i pe cei care au luat împrumuturi.
Acum, problema pare a fi cea a reînceperii acordării de împrumuturi bancare. Băncile păgubite care nu vor să acorde împrumuturi trebuie să „redevină întregi“ într-un fel. Acesta a fost scopul marilor ajutoare financiare („bailouts“) din SUA şi Europa, urmate de cîeva rînduri de „uşurare cantitativă“, prin care băncile centrale au imprima
