Gândit inițial ca un curs de formare profesională pentru tinerii ocrotiți de organizație, proiectul s-a dezvoltat prin deschiderea unei brutării, iar de săptămâna aceasta cu inaugurarea "Concordia Bakery", un nou tip de cafenea şi model de social business, chiar în centrul Bucureştiului.
Proiectul Brutăria Concordia reprezintă un sistem complex ale cărui activități principale (laboratorul-atelier din Ploiești) și conexe (punctul de desfacere "Concordia Bakery" și serviciul de catering) sprijină tinerii din cadrul şi din afara organizației, în procesul de integrare socio-profesională.
Ca şi punct conex, organizația a inaugurat ieri primul punct de desfacere în București, la parterul clădirii Premium Plaza din zona Pieţei Victoria, "Concordia Bakery".
Toate fondurile rezultate din aceste activități susțin cursurile atelierului de brutărie prin care tinerii pot obține diplome recunoscute de către CNFPA (Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților), precum și în Uniunea Europeană, pentru meseriile de brutar și patiser-cofetar.
În cadrul atelierului, 24 de tineri au posibilitatea de a urma, anual, cursurile susținute în domeniile brutar și patiser-cofetar. Începând cu prima promoție de absolvenți ai școlii de meserii - atelierul de brutărie, în anul 2010, tinerii și-au găsit locuri de muncă atât în cadrul Brutăriei Concordia, cât și în alte fabrici de panificație.
„Suntem mândri că ne putem număra printre organizațiile din România, care reușesc să facă business social, împreună cu tinerii aflați în dificultate. După ce se califică în meseria de brutar-patiser, tinerii pot obține locuri de muncă, iar, în prezent, trei dintre ei sunt angajați în cadrul Brutăriei CONCORDIA. Ei știu că de succesul produselor de panificație si patiserie este legată și speranța pentru un loc de muncă - pasul atât de important în dobândirea unui statut per