Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Precedente europene. Premieri judecaţi, condamnaţi. O sinucidere

Publicat in Jurnalul, joi 21 iunie 2012 ·

Adrian Năstase este primul premier român post-decembrist trimis după gratii pentru fapte de corupţie. Precedentul, la scara istoriei, a fost Constantin Dăscălescu, prim-ministru din 1982 până în 1989, condamnat la închisoare pe viaţă pentu genocid după evenimentele din decembrie 1989. Dăscălescu a fost eliberat după cinci ani, din motive de sănătate, încetând din viaţă în 2003.

În Europa, foarte puţini şefi de Guvern au fost condamnaţi la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie.

Fostul preşedinte al Consiliului italian de miniştri, Bettino Craxi, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare în anii '90, dar a reuşit să fugă din Italia, pentru a nu executa pedeapsa.

În Croaţia, fostul premier Ivo Sanader este şi el judecat în prezent pentru fapte de corupţie.

Cel mai cunoscut şi mai recent caz este acela al Iuliei Timoşenko, fosta şefă a Executivului ucrainean, condamnată în octombrie 2011 la şapte ani de închisoare cu executare şi la plata a 188 de milioane de dolari sub formă de despăgubiri acordate statului. Statele Unite, Uniunea Europeană (UE) şi Rusia au criticat condamnarea lui Timoşenko. Aceasta respinge acuzaţiile, afirmând că procesul său este o răzbunare politică a preşedintelui Viktor Ianukovici. Acesta a declarat joi că îi "pare rău" pentru opozanta Iulia Timoşenko aflată la închisoare, şi că va căuta o "decizie umană" în cazul ei, refuzând însă să spună dacă se gândeşte la graţiere, relatează RIA Novosti.

Ianukovici, principalul rival al lui Timoşenko, pe care a învins-o în alegerile prezidenţiale din 2010 cu o diferenţă foarte mică, a declarat de asemenea că Ucraina a angajat o firmă americană de avocatură, Skadden, pentru a analiza acest caz.

Un alt caz care ar putea fi considerat asemănător cu cel al lui Adrian Năstase este sinuciderea fostului premier francez Pierre Beregovoy. Acesta a fost prim-m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 23 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 48 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 19 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 50 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 35 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°