Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Grădina Zoologică rămâne închisă până la finele lunii noiembrie

Publicat in Adevarul, joi 3 octombrie 2013 ·

Lucrările trebuiau încheiate în august, dar faptul că Ministerul Mediului a întârziat plata în teritoriu a dus la noi amânări. Şi vremea extrem de capricioasă a blocat unele lucrări ce trebuiau executate în exterior.

Edilii speră ca măcar parţial Grădina Zoologică să fie deschisă anul acesta. „Cum era de lucru mai mult la exterior, vremea neprielnică a întârziat lucrările. Sperăm ca la finele lunii noiembrie să reuşim să deschidem parţial o parte din grădina zoologică, unde lucrările sunt definitivate”, a declarat viceprimarul Adrian Atomei.

Începând cu anul 2011 ZOO Braşov a intrat în şatier. Parcul va fi extins de la 4 la 10 hectare şi va arăta senzaţional la finalul lucrărilor. Investiţia se ridică la 30 de milioane de lei, bani veniţi de la Fondul de Mediu.

Grădina Zoologică trebuia deschisă luna aceasta. Întârzierile au apărut din cauza finanţării care a venit cu ţârâita, dar şi din cauza necesităţii obţinerii unor avize. Acum lucrările sunt efectutate în proproţie de 70%.

Constructorii s-au axat pe realizarea spaţiilor pentru animale, iar parcurile şi locurile de joacă au fost amânate pentru anul viitor. Reprezentanţii Primăriei mai au în plan realizarea unei noi parcări în apropiere de Parcul Zoologic.

Spaţii extinse sau spaţii noi pentru animale

Majoritatea animalelor din grădina zoologică vor beneficia de un spaţiu extins, dar care va păstra o parte din dotările existente (de exemplu, bazinul de apă din ţarcul urşilor). Lucrările vor aduce şi elemente de siguranţă suplimentare, pentru a evita eventualele accidente ale vizitatorilor. Barele padocurilor vor fi înlocuite cu un material transparent, la fel ca şi o parte din adăposturile animalelor, astfel încât vizitatorii să le poată observa.

O mare atracţie a parcului va fi bucătăria furajeră, unde va fi preparată hrana pentru animale, şi „Casa cu Ocol”. Aceasta din ur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 4 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°