Panica instalată printre investitorii din întreaga lume, care a dus la prăbuşirea burselor la un nivel apropiat de cel atins după izbucnirea crizei financiare, vine ca o nouă confirmare că pericolul declanşării unei noi crize economice mondiale este cât se poate de real. Pentru România, implicaţiile unui asemenea scenariu sunt cu atât mai grave cu cât epicentrul cutremurului care zgâlţâie din ce în ce mai tare economia globală se află la doi paşi de noi. Dacă precedenta criză a avut ca punct de plecare SUA, de această dată butoiul cu pulbere îl reprezintă cheltuielile scăpate de sub control ale câtorva state europene, pe care nici instituţiile UE, nici FMI nu le-ar putea salva de faliment dacă situaţia se înrăutăţeşte.

Efortul de a menţine Grecia pe linia de plutire va părea o joacă de copii în comparaţie cu resursele pe care le-ar necesita salvarea Italiei, ale cărei datorii suverane însumează nu mai puţin de 1,9 trilioane de euro, adică de trei ori mai mult decât datoriile cumulate ale Greciei, Irlandei şi Portugaliei şi aproape de opt ori mai mult decât suma pe care o are la dispoziţie Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară. Şi nu doar datoria publică a Italiei le dă frisoane oficialilor de la Bruxelles şi investitorilor din întreaga lume, ci şi cea a Spaniei şi, mai nou, cea a Franţei.

Ce înseamnă asta pentru România? O dublă veste proastă. Dacă situaţia economică internaţională continuă să se deterioreze ca urmare a riscurilor care planează asupra economiei europene, suprapuse peste temerile generate de situaţia din ce în ce mai şubredă din Statele Unite, vor fi afectate intrările de capital străin, exporturile şi vor scădea şi mai mult sumele de bani trimise acasă de milioanele de români care muncesc în străinătate. Mai grav, va fi din ce în ce mai greu (scump) să ne împrumutăm cu miliardele de euro de care avem nevoie pentru a face