Un distrugător rus a traversat vineri dimineaţă strâmtoarea turcă Bosfor, cu direcţia Marea Mediterană, a transmis agenţia de presă Dogan.
Distrugătorul cu lansatoare de rachete Smetlivîi a trecut prin strâmtoare, ce traversează metropola turcă Istanbul, sub escorta unei nave a gărzii de coastă turce, a afirmat Dogan.
Agenţia rusă de presă Interfax a anunţat la începutul lui septembrie că Smetlivîi urma să se deplaseze în estul Mării Mediterane, adică în apropiere de coastele siriene, unde se află deja mai multe nave ruse în contextul în care ameninţarea unor atacuri americane împotriva regimului sirian, aliat al Moscovei, continuă să persiste.
Distrugătorul, care este parte a Flotei ruseşti din Marea Neagră, urma iniţial să se îndrepte spre Republica Capului Verde, dar a fost redirecţionat spre Marea Mediterană orientală, potrivit Interfax. Rusia, ale cărei nave de război şi-au menţinut o prezenţă în estul Mediteranei de la începutul crizei siriene, a trimis în ultimele zile multe alte nave în zonă.
Astfel, alte trei vase ruseşti - nava de “război informatic” SSV-201 “Priazovie” şi marile nave de asalt, “Minsk” şi “Novocerkask” - au trecut prin Bosfor la 5 septembrie având ca destinaţie această zonă din Marea Mediterană. O sursă militară rusă a subliniat săptămâna trecută că sporirea acestui dispozitiv i-ar permite Rusiei să fie “capabilă să reacţioneze” în conformitate cu evoluţia situaţiei din Siria, în condiţiile în care perspectiva unor atacuri americane suscită opoziţia vie a Moscovei.
Sursa: Agerpres