Marea Britanie a decis să-l expulzeze pe însărcinatul cu afaceri libian la Londra şi pe ceilalţi opt membri ai misiunii diplomatice a regimului lui Muammar Gaddafi. Decizia a fost luată după ce premierul David Cameron şi seful diplomaţiei britanice, William Hague, au declarat că Londra nu recunoaşte ca reprezentanţi ai Libiei decât pe membrii Consiliului Naţional de Tranziţie, organismul rebelilor anti-Gaddafi. Hague i-a invitat pe rebeli să numească un ambasador la Londra.
Însărcinatul cu afaceri al Libiei are trei zile la dispoziţie pentru a părăsi Marea Britanie. Ceilalţi opt membri ai misiunii libiene vor trebui să plece în cursul acestei veri.
The Guardian comentează că decizia Londrei este una neobişnuită, pentru că Guvernul Majestăţii Sale recunoaşte de regulă state, şi nu guverne, ca în cazul de faţă. La fel, William Hague nu a oferit un motiv clar pentru care a luat decizia în acest moment. El a spus doar că are sprijinul Ligii Arabe şi al Uniunii Africane, cu toate că multe dintre statele din aceste organizaţii continuă să aibă relaţii cu regimul Gaddafi.
O dată cu recunoaşterea Consiliului Naţional de Tranziţie de către Marea Britanie, guvernul de la Londra a putut să dezgheţe un cont de circa 100 de milioane de euro aparţinând Arabian Gulf Oil Company, o firmă libiană controlată acum de rebeli.
Ministrul britanic de Externe a anunţat că a luat decizia recunoaşterii CNT doar după ce s-a asigurat că acest organism îi va sprijini în continuare pe studenţii libieni care se află la studii în Marea Britanie. Hague a mai declarat că nu s-a stabilit un termen limită pentru operaţiunile militare împotriva regimului Gaddafi şi că justiţia scoţiană a greşit când a decis eliberarea autorului libian al atentatului de la Lockerbie.
Marea Britanie a decis să-l expulzeze pe însărcinatul cu afaceri libian la Londra şi pe ceilalţi opt membri a