Practicanţii de tirPuţini dintre cei care se plimbă pe cărările umbrite de arborii sădiţi cu multe decenii în urmă a Grădinii Romei, cunosc trecutul acestui loc. Terenul plin de gropi şi neamenajat, aşa cum arăta la începutul veacului al XIX-lea a devenit mai apoi locul de distracţie al sătmărenilor. Casa de Tir, Baia Comunală, Chioşcul dar şi un mic restaurant, „răsărite” pe la mijlocul anilor 1800, au atras „lumea bună” a oraşului.
Practicanţii de tir, unul dintre sporturile la modă la acea vreme, s-au retras aici pentru a se relaxa departe de tumultul oraşului. Însă nu pentru multă vreme. La sfârşitul veacului al XIX-lea, o hotărâre votată de consilierii orăşeneşti îi silesc să părăsească vechea locaţie, fără ca Societatea Practicanţilor de Tir să beneficieze de un alt spaţiu. Clădirile şi grădina au fost apoi reamenajate atribuindu-se o arhitectură aparte, gândită pentru a deveni un loc de relaxare pentru orăşeni.
Pentru început trebuie spus că, primul parc public al oraşului Satu Mare, Promenada, a fost înfiinţat pe actualul Bulevard Vasile Lucaciu, iar creatorul acestuia a fost Kiss Gedeon, căpitanul de atunci al oraşului. De curând, bustul acestuia a fost amplasat în faţa Casei Verzi din Grădina Romei, fosta Baie Comunală defapt. Datorită construirii clădirii Teatrului de Nord, în 1891, pe B-dul Vasile Lucaciu a fost mutat cercul estival de teatru, fapt care a pecetluit soarta Promenadei. Locul a fost tot mai puţin frecventat de către orăşeni, ceea ce a impus găsirea unei soluţii pentru amenajarea unui spaţiu verde ca loc de relaxare pentru citadini.
Grădina Romei, locul primordial de distracţie pe vremuri
Primul parc public al oraşului de pe Someş a fost grădina „Pelikan” situat pe locul actualei străzi Marsilia. Apoi, cu timpul, atenţia sătmărenilor s-a îndreptat spre un alt loc, e adevărat mai periferic dar încelaşi timp mai f