Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numele lui Igaş apare în scandalul şpăgii din vămi: Ministrul a avertizat că vor fi descinderi în vama Naidăş

Publicat in Adevarul, vineri 5 august 2011 ·

În vămile de la graniţa cu Serbia, protecţia şpăgarilor este asigurată de la Bucureşti, din structura de conducere a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau chiar de la Ministerul de Interne, potrivit Pressalert.

Informaţia reiese din înregistrările realizate de investigatorul sub acoperire al DGA infiltrat în Vama Naidăş şi din interceptările telefonice.

De altfel, potrivit înregistrărilor, ministrul de Interne, Traian Igaş, a transmis un semnal încă din noiembrie 2010, în plină investigaţie a DNA, că urmează acţiuni în Vama Naidăş.

Agentul principal din acest punct de trecere a frontierei, Pantea Sorin Marin, s-ar fi lăudat că datorită relaţiilor pe care la are în vârful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, află de fiecare dată când va veni control. Astfel el reuşeşte să nu fie surprins că ia mită de la traficanţii de ţigări, luându-şi liber în zilele respective.

Conform investigatorului sub acoperire, Pantea Sorin Marin a fost avertizat de naşul său că Igaş nu-l poate proteja în cazul în care se dovedea implicarea sa în în săvârşirea de infracţiuni.

Vedeţi AICI interceptările.

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat, pentru Mediafax, că acuzaţii privind implicarea lui în scandalul vămilor apar pentru că a devenit "incomod".

"Nu este de ignorat că toate aceste aşa-zise dezvăluri vin la numai o zi după ce am demarat cel mai amplu proces de evaluare a personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Sunt hotărât să continui restructurarea din temelii a sistemului şi nu exclud apariţia pe viitor a altor atacuri similare.

Sunt convins că i-am deranjat pe toţi aceia care au ajuns în structurile de Interne fără a avea pregătirea necesară, singura lor calitate fiind aceea de beneficiar al nepotismului", a declarat ministrul Traian Igaş, spunând că probabil a devenit "i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 50 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 47 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°