Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerul Evo Motors Hunedoara a fost eliberat, spre nemulțumirea păgubiților

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 · ·

Marius Marc unul dintre clienții înșelați înceracă cu disperare să-și recupereze paguba, estimată în total la 1,2 milioane de lei. Spre dezamăgirea celor înșelați, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus cercetarea în stare de libertate, sub control judiciar, a directorului Evo Motors, Claudiu Micu.

Decizia Tribunalului Hunedoara şi apoi a Curții de Apel Alba Iulia de a dispune cercetarea în stare de liberarte a directorului Claudiu Micu, acuzat că a înșelat peste 20 de persoane cu suma de 200.000 de euro, a generat nemulțumiri în rândul păgubiților.

“Instanța a acceptat eliberarea inculpatului, dar a impus o serie de obligații în plus față de cea a nu părăsi localitatea de domiciliu. În motivarea soluției, se precizează că au fost îndeplinite o serie de acte procedurale menite să asigure garantarea recuperării prejudiciului de către părțile vătămate.

De asemenea, în motivare se mai precizează că pericolul pe care lăsarea inculpatului în libertate l-ar fi reprezentat s-a estompat”, a declarat Cosmin Muntean, purtător de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia.

Ancheta în cazul „directorului ţepar” este în faza de urmărire penală, el nefiind încă trimis în judecată.

Marius Marc.

Marius Marc, unul dintre păgubiți a declarat pentru Adevărul de Seară că este inadmisibil ca un om care a furat atâția bani să fie cercetat în stare de libertate. “Șaizeci de zile de arets pentru cineva care a furat în câteva luni cât nu poate să agonisească un om cinstit într-o viață este mult prea puțin. Din punctul meu de vedere nu America este țara tuturor posibilităților ci România”, a spus Marc.

Tânărul în vârstă de 32 de ani susține că niciunul dintre cei păgubiți nu și-a putut recupera banii. “S-a așteptat intrarea firmei în faliment pentru ca banii să nu mai poată fi recuperați. Ceea ce a făcut Claudiu Micu nu este faliment, este jaf la drumu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 29 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°