Liderii Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM) şi Partidului Comuniştilor (PCRM) se întâlnesc miercuri pentru o nouă rundă de negocieri la un hotel din capitala moldoveană, relatează PRO TV Chişinău.
Marţi, liderul PDM Marian Lupu a declarat, după prima şedinţă a noului Parlament, că discuţiile cu PCRM au avansat, iar cu PL şi PLDM au fost blocate din cauza dorinţei liberalilor de a deţine un minister important.
Negocierile de marţi dintre democraţi, liberal-democraţi şi liberali au durat doar 15 minute şi s-au desfăşurat înainte de începerea şedinţei Parlamentului.
Întâlnirea dintre liderii celor trei partide s-a încheiat fără niciun rezultat şi, pentru prima dată de când au început discuţiile, cei trei lideri nu au făcut declaraţii pentru presă. Nici liderul liberalilor Mihai Ghimpu nu a vrut să ofere detalii.
Negocierile au ajuns într-un impas după ce liberalii au anunţat că vor să deţină fie Ministerul de Interne, fie Procuratura sau Centrul Anticorupţie. Atât liberal-democraţii, cât şi democraţii au declarat că nu vor accepta astfel de condiţii. (Mediafax)
Liderii Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM) şi Partidului Comuniştilor (PCRM) se întâlnesc miercuri pentru o nouă rundă de negocieri la un hotel din capitala moldoveană, relatează PRO TV Chişinău.
Marţi, liderul PDM Marian Lupu a declarat, după prima şedinţă a noului Parlament, că discuţiile cu PCRM au avansat, iar cu PL şi PLDM au fost blocate din cauza dorinţei liberalilor de a deţine un minister important.
Negocierile de marţi dintre democraţi, liberal-democraţi şi liberali au durat doar 15 minute şi s-au desfăşurat înainte de începerea şedinţei Parlamentului.
Întâlnirea dintre liderii celor trei partide s-a încheiat fără niciun rezultat şi, pentru prima dată de când au început discuţiile, cei trei lideri nu au făcut declaraţii pentru presă.