Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce păţeşte copilul tău dacă se uită mai mult de două ore la televizor

Publicat in Gandul, marți 12 octombrie 2010 ·

120 de minute petrecute în faţa unui ecran de televizor sau de calculator au efecte dramatice asupra psihicului un copil, avertizează un studiu recent

Calculatorul sau privitul la televizor reprezintă recompensa pe care majoritatea copiilor o primesc din partea adulţilor. Evadarea în lumea de dincolo de ecran are însă efecte nebănuite asupra psihicului unui copil, avertizează specialiştii. Potrivit unui studiu recent, mai mult de 120 de minute petrecute zilnic în faţa monitorului unui computer sau televizorului provoacă copiilor traume psihologice, informează ediţia electronică a publicaţiei britanice Daily Mail. Efectele negative ale privitului excesiv la tv nu pot fi şterse şi nici compensate de exerciţiile fizice, susţin realizatorii studiului.

Cercetarea, realizată pe un eşantion de 1.000 de copii cu vârste între 10 şi 11 ani, arată că un copil ţinut departe de telecomandă este un copil mai fericit decât cel care are televizorul sau calculatorul la discreţie.

Dr. Angie Page de la Centrul de Sport, Nutriţie şi Sănătate al Universităţii din Bristol şi autor al studiului recomandă limitarea timpului petrecut de către un copil în faţa unui monitor sau ecran de televizor la maximum două ore pe zi. Mai mult, cercetătoarea susţine că, indiferent dacă un copil face sau nu mişcare, el este victima calculatorului sau a televizorului, datorită efectelor pe care acestea le au asupra psihicului.

"Am descoperit că un copil poate suferi traume psihice, chiar dacă face mişcare în aer liber. Copiii trebuie încurajaţi să aibă activităţi fizice şi să-şi reducă timpul petrecut în faţa computerului sau a micului ecran". Sigur, este greu să-i spui unui copil: «Ajunge cu televizorul», susţine dr. Page, dar "privitul timp de patru - cinci ore la televizor sau la calculator este nociv". Cercetarea, efectuată pe eşantionul sus-menţionat, a relevat că minorii au la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 47 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum o ora
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 35 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 31 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°